Nu există protecţie, eschivă sau antidot pentru moarte. O suspectez că atunci când vine, ştie tot despre fiecare. În concluzie: << Moartea este singurul fenomen atotştiutor şi atotputernic cunoscut de om >> (Dani Corban căutându-l pe Dumnezeu)
De ce abordez subiectul morţii? Se pare că există persoane care au înţeles greşit articolul meu recent, Înmormântarea lui Max.
Nu, nu am dorit prin respectiva postare să “îl atac” pe câinele Max. Este un câine, un animal! Lipsit de conștiință, lipsit de vină! Trebuie să fii foarte plăpând psihic pentru a învinui un animal de orice. Chiorăitul meu nu a fost cauzat de animale, ci de oameni. Animalele sunt nevinovate. Oamenii, NU.
Oamenii apar în multe nuanţe. Atunci când înjumătăţeşti cu bună ştiinţă speranţa de viaţă a unui câine, drogându-l de mic, iar apoi îi organizezi ceremonii de înmormântare, în ce nuanţe te afişezi? Cred că falsitatea şi ipocrizia sunt cele mai cuminţi din paleta de culori.
Nu-s 100% convins de treaba cu drogatul, dar depinde destul de mult si de tara, nivel de civilizatie etc: http://people.howstuffworks.com/police-dog4.htm
De-acord ca animalele sunt nevinovate din perspectiva umana, nu sunt de-acord ca nu au constiinta. Orice vietate are constiinta. Chiar si cea mai simpla forma de viata, o celula. Viata insasi este constiinta. Ma refer desigur la constiinta in sensul de gandire, spirit, intelegere, cunoastere, la Vacariu “knowledge”.
Tu probabil te-ai referit la constiinta in sensul de constientizare a propriei existente, sau? La fel se comporta si cu discernamantul. Cainii au discernamant, orice vietate are discernamant, dar evident ca nu cel de tip uman.
Da, sensul de bază:
CONȘTIÍNȚĂ, (rar) conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său.