Probabil cel mai bun crap prăjit de pe litoralul românesc. Exact cât trebuie de gras, tăvălit printr-o pudră de mălai şi pesmet (mi-a amintit de crusta în care sfârâie aripioarele KFC), completat cu mămăliguţă şi sosuri.

Salata de icre, excelentă, cu multă ceapă roşie, tocată mărunt. Doar la un pescăresc din Giurgiu m-a impresionat într-atât salata de icre.
La tochitura de somn aş putea comenta, dar nu o fac. Pentru că Nea’ Florică a fost simpatic şi a schimbat vreo zece pălării cât timp ne-a servit.

Şi ieftin, nenică. Tot ce am înşirat mai sus, plus un litru de vin şi unul de Perla Harghitei, costă cât un hamburger şi două beri, la hotelul de care v-am zis ieri.
Cherhanaua pluteşte pe un lac din mijlocul staţiunii Venus; te transformă în gurmand numai ce te uiţi la raţele dolofane înghiţând fâţe argintii.

Am plecat împlinit, mi-a mai crescut un stomac şi tot n-am reuşit să înghesui ultima bucătură de somn.
În seara asta i-am pus gând drâgăstos unui calcan pe tavă. Îi lăuda ieri Nea’ Florică: proaspăt aduşi din largul Mării Negre.