– Ce faci, fudulii?
-Bine, fudulii. La o sămânţă şi eu. Citeam Dilema. Tu?
-Pretenaş, să-ţi zic ce-am păţit ieri. Deci aşa ceva numai în filmele cu proşti ai mai văzut.
-Mh…
-Băi, deci eram cu prietenu’ ăla al meu, Coacă. Îl ştii. Coacă, mă! Ăla de-a fost cu noi atunci, acolo. Îl stii pe Coacă, ce dreacu?
-Da, mă. Aşa, şi?

-Da, fudulii. Şi mă duc cu Coacă ăsta al meu în faţa blocului să ne luam nişte pateuri. La mine în Pajura, şţii tu. Lângă bloc, la mine. Hai că şţii, ce dreacu. Că ne cam luase cu foame. Băi, frate, şi ne punem noi la coadă la pateuri. În faţa noastră, erau doi puradei din ăştia. Îi ştiam aşa din vedere. Mai veneau să-mi vândă ştergătoare de parbriz.
-Ăşa, mă. Şi?

-Da, vere. Şi stăm la coadă, ne vine rândul, ne luăm o pungă de pateuri, calde, bune şi la câteva minute, îl întreb pe Coacă, prietenu’ ăsta, cât e ceasul. Întârziam la bibliotecă. Fudulii, se uită ăsta la mână, îşi ridică mâneca, o mai ridică pân’ la cot şi se face palid tot. Nu mai avea ceasul!
-Eh, na. Băaah! 🙂

-Da, fudulii! Îi furaseră puradeii din faţa noastră ceasul. Cât am stat la coadă. Noroc că îi ştiam aşa din vedere. Ne ducem pe jos până în Dămăroaia, unde stau ţiganii. Acolo: falus! Numai case de ţigani, se uitau toţi urât la noi. Cu miştouri, una-alta, glume de puşcărie. Ne ducem la unu mai mare de-l ştiam eu şi îi zicem ce-am păţit. Că, fudulii, că ştim că aţi fost voi, nu avem nici o pretenţie, nimic. Vrem doar ceasul înapoi. Nu e vreun ceas de valoare, are mai mult valoare sentimentală. Îl avea Coacă ăsta al meu de la taică-so, de ani de zile l-a purtat, nici o zgârietură! Ăia că nu şi nu, că n-au luat ei ceasul, că nu ştiu nimic. Coacă ăsta al meu, îl ştii cum e. E nebun omul, n-ai cu cine.
-Eh, cum dreacu.

-A început să se enerveze. Că nu îi crede, ştie că ei l-au furat, mai avea puţin şi se lua cu ei la bătaie. Cu ţiganii, frate. Sărea la bătaie cu ţiganii! Ce să te baţi cu ăia? Se strânseseră vreo zece ţigani pe lângă noi. Mă duc la Coacă al meu, îl iau aşa mai de-o parte. „Bă, fudulii, eşti nebun?! Ne taie ăstia, ne omoară. Stai dracu” Nebun omul, n-ai mai văzut ca el. Îl calmez până la urmă. Plecăm. Asta e acum, ce puteam să facem? Ce să facem? Ştiam sigur că ei l-au luat, dar nu aveam cum să demonstrăm. La poliţie te duceai degeaba, asta a fost. Ne-am luat gândul de la ceas.
Băi, frătioare… Plecăm noi şi ne apucăm să mâncăm din pateuri. Scoatem punga, să mâncăm din ele. Se răciseră deja. Muşcă Coacă al meu dintr-un pateu şi ghici ce avea în el?!
-Pfaaa, CEASUL!
-Eh, pă dreacu. Brânză, bă!