Amintirile lui Dovlecel Gicuțu, bucătar din Muereasca

Băi, fraţilor, se întâmpla într-o zi mocirloasă de noiembrie. Eram la mine-n crâşmă, scoteam vinul din damigene, să fac loc la ţuica de zarzăne. Şi văd că intră un zăpăcit, dracu ştie de pe gârlă adunat, se pune la masă. Cu părul speriat în toate părţiel, nebărbierit de măcar trei zile. Îi jucau ochii-n cap ca girofarele; zic “Dovlecele, ai grijă, bă băiatule, că ăsta plecat cu sorcova.” După deşte şi palme părea orăşean, nemuncit toată viaţa.

Soarbe rapid vreo 3 litre de zarzăne, îşi năzare girofarele pe mine şi zice
– Ceva femei aveţi pe-aici?
– Uliuuu, doamne, iartă-mă! Noi nu ne ţinem de-astea, bre. Ia, dacă venişi cu gând de curvăsăraie la noi, cată-ţi mata drum prin altă parte.

L-am minţit pe faţă, vă daţi seama. Noi avem fetele noastre, da’ sunt pentru ai noştri, de la Vâlcea. Nu le dăm aşa la orice zăpăcit.
Mă rog. Se ridică ăsta ciufulitu, orăşeanu, şi pleacă legănat pe uliţă-n vale. Atunci am văzut că avea un mers ciudat. Şi nu de la litrele de zarzănă. Nu. Îşi târa mai greu piciorul drept. Ca şi cum ar fi avut o greutate mare pe pulpă. Se opreşte, scutură de două ori din cur şi pleacă mai departe. Da’ acuma îşi târa stângul, nu dreptul. Om ciudat, v-am zis.

Băi, fraţilor, nu trec două zile şi începe să meargă vorba prin sat. Că a intrat zăpăcitu-n casă la Beatrice a lu’ Ciuciulete, aşa mai pe la scăpărat. Şi a ieşit a doua zi, tot cu mers chinuit. Ba pe dreptul, ba pe stângul. Cu mersul lui eram deja învăţat. Dar minunea dracului e că toată ziua a mers aiurea şi a lu’ Ciuciulete. Asta avea betegeală la amăndouă picioarele. Parcă-i se certaseră între ele, că nu mai voiau deloc să se apropie.

Când au văzut-o vecinele cu aşa paranteză sub fustă, au început să le sclipească ochii la toate.
De atunci, toate numa’ cu orăşeau-n gură. Altă discuţie nu mai aveau. Cu ochii pe el, un’ se duce, un’ se culcă, un’ se…vorba aia. Doamne, iartă-mă!

Mergea vorba că a trecut zăpăcitu într-o zi pe uliţa de la deal de pârleaz. Uliţa aia, n-o ştiţi voi. Mă rog. A trecut zăpăcitu pe acolo şi au început toate mâţele din sat să dea în miorlăit. Da’ miorlăit din ăla sălbatic, se văitau în călduri toate.

În altă zi, s-a dus şi el, ca tot omul, în porumbul lui Fane primarul. Când şi-a lepădat nădragii, s-au ofilit toţi știuleții de ruşine. I-a adunat Fane de pe jos, ca pe prune.

A fost în vizită la toate: a lu’ Ciuciulete, a lu’ Măgădan, a lu’ Poponeaţă, a lu’ Răcănel. Când a mers la a lu’ Fane primarul, n-a mai ieşit trei zile. Zice lumea că trei zile nici cocoşul primarului n-a mai călcat găini. A stat cocoşul cu ochii beliţi la ei trei zile. Să îşi ia notiţe, ca la seminar.

Şi când intra zăpăcitu peste femei, se cutremurau pereţii, nu alta. Tremurau casele, salcâmii, bolovanii de pe gârlă. Păi vine la mine, după vreo săptămână aşa, Ghiţă Porcarul, din satul vecin. A crezut că ne caută americanii după gaze de şist.

De atunci a mai stat înc-o săptămână, mi-a venit iar la crâşmă şi a mai sorbit trei litre. “De ce mă minţi, mă? Aveţi femei!” Şi dus a fost, a luat drumul Bucureştilor. L-au plâns în urmă luni bune toate femeile satului. Iar bărbaţii l-au înjurat şoptit printre dinţi. Cât timp a stat la noi în sat, nu i-a comentat nici unul nimic. Zăpăcitu era campion la şah. La o adică, era-n stare să-i bată pe toţi. Şi fără regină.