Generatia hibrida

O generatie prinsa intre doua lumi, ca un metis sau alta corcitura cu genetica amestecata, ce ia palme de la plozii din ambele rase pure, pe terenul de fotbal.

Astia nascuti prin ’70, ’80. Astia care se trezeau dimineata, cand parintii mergeau la munca si plecau sa stea la coada la lapte si doamne ajuta, smantana. Care veneau ducand plasa gri, ponosita, dar rezistenta ca un betiv rus, cu un zambet larg pe buze, de parca ar fi salvat familia de la pieire. Cei pentru care era o datorie de onoare sa duca sticla groasa cu litrul de lapte, sa o poarte atent pe scarile blocurilor patratoase, pana la frigiderul standard, greu, urat, dar rezistent… ca un betiv rus. Continue reading

Cele mai grave efecte ale comunismului

A trecut aproape un sfert de secol de la revoluție. În douăzeci și cinci de ani prin alte părți ale lumii se pot construi metropole întregi, crea economii înfloritoare și orice alt lucru spre care-și pune omul mintea.

La noi infrastructura e la pământ, legislația e plină de goluri, un sistem informatic decent în administrația de stat e doar un vis, birocrația încă presupune tone de hârtii și greșeli pe care nimeni nu și le asumă, sistemul de sănătate e o corcitură ciudată între evaziune, șpagă și jurământul lui Hipocrate, clasa politică e o adunătură de imbecili fără caracter, hoți până în măduva oaselor și așa mai departe.

E unul dintre cele mai triste tablouri la care se poate uita un om care ține la țara lui. Am auzit de multe ori Continue reading

Cine merită ajutor de la stat?

Trăim într-o țară unde aproape toată lumea așteaptă ceva de la stat și când zic ceva nu mă refer la lucrurile normale pe care să le pretinzi de la o guvernare ( justiție, protecție, legislație corectă, servit interesul statului și așa mai departe) ci la cadouri materiale, indiferent sub ce formă vin ele.

Mi-a căzut podul de șubred ce era de ce nu face primarul nimic? Mi-a nins în curte unde-s jandarmii să dea zăpada? Mi-a stricat inundația casa neasigurată obligatoriu de ce nu-mi face statul alta la loc? Continue reading

Agricultura comunistă sau cum să distrugi viitorul

Hai să aruncăm o privire asupra modului de funcționare al agriculturii comuniste și cum s-ar traduce asta într-o economie reală, în sensul că e condusă de principiul cererii și ofertei.

Pământul fusese confiscat, prin urmare nu s-a plătit nimic pe el nici la început nici după aia. Cost zero.

Forța de muncă era formată din foștii proprietari, oameni fără potențial proletar, oameni fără arbore genealogic agreat, soldați, studenți, pioneri, deținuți. Cost minim – poate jumătate din salariul minim pe economie azi când era vorba de CAP-isti și zero pentru cei sezonierii ”voluntari”.

Tehnologia a stagnat la nivelul la care era când s-a implementat și s-a pus la punct sistemul, atât ca raport dintre munca la mână și munca mecanizată cât și ca evoluție zero al mijloacelor mecanice. Așa cum a rămas mașina națională pe loc un sfert de secol la fel au rămas și tractoarele, combinele, camioanele și metodele din agricultură. Continue reading

Copilăria mea comunistă

Eram, ca și restul de plozi cu care umblam în gașcă, un copil ars de soare vara și îmbujorat iarna, cu semne de purtare peste tot, ochi de drac împielițat tot timpul în căutare de ceva, fără nicio grijă pe lume și iubit fără măsură.

Băteam mingea, săream coarda, trăgeam cu cornete pac-pac, furam cireșe, pescuiam în ape în care mai era pește, începusem să citesc și deja când era vorba de bătălii cu săbii de lemn știam că-s D’Artagnan și nu altul, mâncam pe repezite roșii dulci și zemoase și dormeam buștean în pat cu arcuri.

Nu-mi lipsea nimic sau poate că țin minte greșit dar oricum sunt sigur că-mi lipseau mult mai puține decât le lipsesc copiilor de azi. Și asta nu pentru că aveam de toate ci pentru că, în afară de timpul de joacă, singura undiță pe care o văzusem într-un magazin și brifcor nu prea aveai ce să îți dorești… Continue reading

Cancerul imbecililor

În fiecare zi ne lovim de exemple ale absurdului românesc venite de pe toată plaja socială. România, de la vârf la opincă, pare o schiță de umor pentru oricine îi vede câte un episod din afară dar pentru noi, cei din interior, este cel mult umor negru de unde și capacitatea infinită a românului de a face haz de necaz.

De unde vine până la urmă izvorul ăsta nesecat de personaje, întâmplări și scene scoase parcă dintr-o bandă desenată? E clar că nu e nou, proaspăt ieșit din stâncă, altfel Caragiale n-ar mai fi existat așa cum îl știm acum, drept cel care a imortalizat  veșnic actual românismul în toată splendoarea lui.

Să fie corupția și hoția? La urma urmei toți furăm și avem scuza Continue reading

Românii sunt niște flegme și Ucrainienii sunt curajoși

Acolo se moare pentru ideea de democrație, se știe că se moare și nu se dă înapoi. Îți tremură carnea pe tine de frică, milă și admirație pentru ei în același timp.

Cum așa e românul, abia așteaptă să-și pună în cap cenușă pentru ceva, mai mult de jumătate din articolele pe care le-am citit despre revoluția de acolo aruncă cu mânie în noi, românii, pentru cât de blegi suntem comparativ cu ei. Cum stăm și acceptăm mizeriile politrucilor și nu ieșim în stradă decât câteva muște.

Țin neapărat să le amintesc acestor degrabă acuzatori că și românii au fost la fel de curajoși ba chiar poate și mai curajoși de-atât. Când românii au făcut revoluție comunismul nu era ceva de ascuns sub preș, Rusia nu era reformată public și noi nu știam altceva în afară de plaga roșie. Continue reading

Opresiunea activiștilor în țâțe goale

Oriunde mă întorc primesc reproșuri că nu lupt pentru ceva, că nu ies în stradă să salvez România de români, România de americani, România de politruci, maidanezii de români, românii de maidanezi, solul de la fracturare, apa de cianură, capacele de canal de romi, perele de grauri și așa mai departe.

Orice, de la lucrurile care ne afectează pe toți până la nimicurile care-s importante doar pentru o mână de oameni, totul este o cauză pentru care au murit tineri la revoluție și eu îmi bat joc de memoria lor dacă nu ies în stradă. Continue reading

Cel mai important lucru pe care l-a schimbat internetul

Saltul pe care l-a făcut tehnologia în ultimele două-trei decenii e comparabil cu o explozie nucleară și a dat peste cap orice previziune, orice ritm probabil de progres. Dacă ne uităm un pic înapoi diferența dintre acum și atunci e atât de mare că părem a fi în ere diferite față de ziua în care ne-am născut.

Exact accelerarea asta bruscă și nașterea din nimic a unei alte realități voiam să o subliniez, pentru că schimbarea de care vorbesc ne-a luat pe nepregătite. Pentru mine cel mai important lucru pe care l-a schimbat internetul nu ține nici de viteza de comunicare, nici de modul de a ne putea face cunoscută munca instant oriunde în lume, nici mutarea socialului în online – schimbarea radicală despre care vorbesc a adus-o googleul.

Dintotdeauna informația a fost deosebită de importantă și până acum asta a însemnat că ne petreceam o mare parte din viață încercând să stocăm cât mai multă. Într-o proporție semnificativă de asta depindea atât succesul individual cât și progresul nostru ca rasă. Continue reading

Anca Rujan, elevă de 10, trădătoare de neam și țară

Sunt sigur că acuși o să vuiască online românesc cu zeci de mii de viteji care o s-o înjure pe Anca Rujan, o s-o calce în picioare, o să o umple de noroi și o să arunce mii de lacrimi spre rai cu sufletul sfâșiat de urâțenia gestului fetei, acela de a-și pune pe profilul de facebook respectiva imagine.

Imagine care spune exact ce urlă în fiecare zi orice român din țara asta care nu face parte din structurile cu acces la sfântul ciolan. Pentru că vezi tu, românul are voie să se plângă, are voie să înjure, are voie să-i fie scârbă de ce se întâmplă în țara asta dar nu de față cu alții.

Una e să pui poza pe FB când stai la mama în Pufești și alta e să pui așa o imagine trădătoare când ești studenta la Londra în top 25 universități din lume. Că ne faci de rușine și nu, nu contează că asta zice tot românu’ de la Nea Gică mecanicu până la profesorul universitar Șpăgescu Mirel, pentru că adevărul nu are niciun rol în ecuația asta. Continue reading