Am auzit săptămâna trecută că noi, românii, experimentăm cea mai călduroasă vară din ultimii 50 de ani. Apartamentul meu din metropola Berceni are o calitate aparte – Atunci când afară sunt 28 de grade, la mine sunt 35. Iar spre 4 dimineaţa, scad undeva la 32. După două luni de tortură, am ajuns ieri la mare. Marea Neagră, marea pentru toţi.

Tot ieri, aflu că în Bucureşti a fost cea mai friguroasă zi de august din 1961 încoace. Cum e zicerea aia doldora de înţelepciune? Prost să fii, noroc să ai? Huoooo! Îmi vreau norocul înapoi!
În două zile, am prins fix 20 de minute de soare. Dintre care 10 au avut şi ploaie. Ştiu sigur, pentru că am stat cu ochii numai pe ceas. La ce altceva să mă uit?


Mă simt aici ca în România. O avea legătură şi faptul că nouă din zece clienţi sunt români. Acum, nu vreau să mă lansez în speculaţii, dar nici să ignor accentul mieros – Din ăia nouă, opt sunt moldoveni.

Mă duc ieri la masă. All inclusive gold, tătică! În traducere, un fel de cantina săracului. Vin şi moldovenii mei – i-am ginit de la distanţă – soţ şi soaţă, pe la vreo 55-60 de ani. El avea şlapi şi unghii netăiate, negre (de la sânge închegat şi pământ). Ea n-avea nimic.

El se duce la tăviţa cu peşte. Lângă tăviţă, există un fel de linguroi, ca să-ţi pui din tavă în farfurie. Se uită suspicios, strâmbă pretenţios din nas, vâră linguroiul în tăviţă şî-l bagă în gură. E bun. Îi mai dă o limbă. Convins de calitatea sosului de peşte, îşi pune şi în farfurie, până îi curge pe degete.

Ea se duce la rafturile cu fructe. Ignoră cu graţie paletuţa de lângă. Freacă toate merele şi toţi strugurii între copitele transpirate de cornută încălţată. Într-un final, după pipăieli savante, îşi alege un măr şi pleacă.

Partea bună?

Stau aici până duminică! După toate prognozele, de luni se face vremea bună. Yeeeeh! La mare, la soare, fetiţele sunt…