Trecu şi iarna asta, deja mă simt ca în seră. Geamurile mele de la penthouse au o convexitate criminală – Musca devine incandescentă când zboară în dreptul lor. Nici nu ştii dacă-i licurici pe steroizi sau supernovă. Muscă, în niciun caz.

Atât de tare îmi amplifică lumina geamurile astea. Le-am luat la SH, probabil sunt vechile lentile de la Hubble.
Acum, când sunt 8 grade afară, simt deja cum îmi arde grumazul. Îmi joacă zulufii pe ceafă ca puiul de urs pe plita ţigănească.

Da, trecu şi iarna asta. Sunt 8 grade acum, miercuri o să fie 15. În Bucureşti, miercuri, 3 februarie, 15 grade – vreme de aprilie.
În inconştienţa mea, mă bucur că în ultimii 15 ani iarna s-a micşorat de vreo 3 ori. Mai avem ianuarie şi atât.

Nu ştiu dacă am lăsat de înţeles până acum, dar mi-e târşă de anotimpul ăsta muribund.
Zăpadă topită amestecată cu noroi şi motorină, aglomeraţie, ambuteiaje, strigăte, îmbrânceli, nervi, vomă, lacrimi şi hou-hou-hou. M-am săturat de oase rupte şi sânge din bârnău de babă, împroşcat pe caldarâm. Să moară iarna!

Chit că moartea iernii va anima toţi environmentaliştii panicarzi. Ăia de zic c-o să ia planeta foc la fel ca musca din dreptul geamului meu. Mi-e maximă târşă şi de ăştia, dar dezvoltăm altcândva.

Ieri a fost ultima zi cu zăpadă în Bucureşti. “Ultima doar pe anul ăsta!” ar spune pesimiştii incurabili.
În fine, cineva nu a vrut să rateze ultima ocazie de a mă schingiui în iadul îngheţat. Ne-am trezit la 6 dimineaţa, evident. Trebuia să găsim locul, să umflăm baloane, să pregătim scena până-n ora 7. Doar la 7 dimineaţa, la minus multe grade, e lumina bună.

Foto: Cristina Velina
PS: Cât e câmpul ăla de mare, nu găseai un metru pătrat fără rahat de câine. Câţiva încă aburind în zăpada topită. Dacă toată viaţa ai crescut cu vaca în curte, mai greu să creşti câinele în apartament.
#ţăraniidelabloc