Scriu mai bine ca Tolkien, Martin și Rowling la un loc – de ce nu se trăiește din scris, partea I

Scriu monstruos de bine, textele mele sunt statui literare, ode ale cuvântului. Marea majoritate a autorilor cred asta și marea majoritate a autorilor se înșală cumplit.

De fapt, cei mai mulți scriu ca-n generală, frazele lor sunt fix la același nivel cu al compunerilor pe care le găsești la elevii de clasa a șasea, iar asta înseamnă că scriu prost. De ce? Luați orice formă de meserie/artă și vedeți care e nivelul omului imediat după ce a învățat cum să folosească uneltele. Slab, ăsta e. Ei, când tu la 20-30-60 de ani scrii la fel ca unul care abia a învățat să folosească scrisul…

Ăștia sunt autorii mai interesați de eticheta de autor, de un eventual statut social mai cu moț, de speranța unor vânzări colosale, decât de scrisul în sine. Cărțile lor arată că au scris puțin și că au citit puțin, lucruri care îți dau o frază proastă și-ți iau abilitatea de a vedea că e proastă.

În extrema cealaltă se plasează autorii care se feresc atât de tare de greșeala primilor, încât sparg obsesiv exprimarea cu cuvinte pretențioase indiferent dacă se potrivesc sau nu. Ca nu cumva să te ia cineva drept unu de consumă vin de colecție cu cola, când bei cu amicii un vin adus la sticlă de plastic de la bunicu îl bagi în decantor, scoți paharele de cristal cu picior lung, dai dopul la mirosit și te porți de parcă ai fi la o degustare oficiala din inima unei podgorii franțuzești.

Ana are mere – rușinos. Ana posedă fructul discordei – artă. La noi sunt loviți de boala asta în general cei cu formație academică și cei cu vocabular foarte slab. Primii ca să-și confirme elevația față de plebe, ultimii ca s-o inventeze.

Un exemplu bun este Cărtărescu. Dacă-i citești textele mai vechi, eventual povestirile scurte cu care mi-a devenit mie cunoscut, o să vezi că textul curge curat, totul e la locul lui și nu se chinuie. Cu trecerea timpului, odată devenit titan, scrisul care l-a făcut cunoscut și consumat de public i-a devenit neîncăpător. Au apărut frazele stufoase, sforăitoare, pline de scremut pretențios – el își permite să facă asta, are deja un nume. Aș pune pariu că maxim 1 din 10 oameni care au cumpărat Solenoidul l-au citit pe tot, fără să sară pagini, lucru vizibil din review-urile atât de generaliste c-ar putea fi despre manualul de filosofie. Dacă tu, ca autor proaspăt, iei modelul ăsta ca rețetă pentru succes, o să te citească familia până la verii de gradul II și-atât.

Dacă tot veni vorba, alt exemplu perfect e orice recenzie culturală. Cu cât are formulări mai încurcate, mai lipsite de sens și care se pot lipi la orice titlu, cu atât criticul se vede mai valoros.

Ăsta e primul răspuns la întrebarea ce frământă toată generația literară actuală de la noi: de ce nu se trăiește din scris? Pentru că scrieți prost și când faci ceva prost e greu să trăiești din asta.

Vlad B Popa

Scriitor, producator de documentar si pasionat de fotografie. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen

Facebook  

11 Comments

  1. Scriituri elaborate, dense, coerente, ordonate, respectand topica exista si ele. Intervenind elemente de ordin economico-socialo-cultural, discutia devine ampla, raspunsurile se inmultesc. In alte zari cica se poate dezvolta traiul exclusiv din scris. Bunicel ori slabut.
    Dialogul poate merge fie inspre conditia consumatorului de carte, fie inspre fixatia autorului de a se da-n hamac cu literatura, inscriindu-si musai numele pe o coperta.

    Reply
  2. Eu am niste articole fluviu in draft pe tema asta, dar astept sa rup cu ceva piata intai (pe aia pentru copii am zguduit-o putin la momentul ei, iar povestile cu hamsteri nu vor mai fi niciodata la fel ;)) ).

    Legat de ce spui, pot confirma lejer, ca “professional writer” ca nivelul scriiturii locale in romana si engleza este foarte slab. Am pus “professional writer” in ghilimele pentru ca, desi si eu si altii din zona de marketing si continut traim din scris (si putin marketing), nu traim din scriitura, din pacate.

    Tu din scriitura ai vrea sa poti trai, eventual dintr-una de suficienta calitate cat sa nu ai regrete, dar suficient de accesibila cat sa ai cititori. E un deziderat nobil si cred ca merita incercarea, mai ales ca tu deja te-ai apucat sa torni fundatii si sa aduci caramizi (si eu visam sa ajung acolo, dar cine stie ;)) )

    Reply
    • Apropo de hamsteri, Ioana a ajuns la vârsta potrivită așa că i-am luat săptămâna trecută Ronț 1&2, review pending.

      Ca să trăiești din vânzări la noi, în cea mai mică piață de carte europeană, trebuie să se alinieze nu numai chestii legate de scris/public, de asta cred că trebuie lucrat spre o limbă de circulație.

      Eu am ignorat, poate nepermis, partea de cultivat publicul și m-am concentrat pe portofoliu( de înțeles până la urmă, scriu pentru că asta vreau să fac, nu scriu ca să am ce vinde, visul e scriitor nu vânzător de carte). După ce termin Unicornul am să aloc un procent mai consistent de timp promovării, să crească și publicul și titlurile în același timp. Cred că asta-i rețeta.

    • Există și la noi public – îi văd mereu în metrou pe consumatori. Dacă prinzi orele la care tineretul se duce la treburi, vei vedea câte 2-3 cititori în fiecare vagon. Doar că nu mai consumă autori români. Aproape toți consumă autori străini (fie traduși în română, fie direct în engleză). Dintre români, doar niște para-psioho-pupu din ăștia mai prind la doamnele de vârsta a treia: cărți despre îngeri, integrări în diverse, chakre și atacuri energetice.
      Cred că un autor român va fi băgat în seamă de consumatori, numai după ce va împușca o dudă pe afară. Altfel, n-are legitimitate și nici loc în oferta îndestulătoare de autori străini.

    • În România, succesul este efemer, indiferent de marketing. Uite-l pe pretenul Igor Bergler, de exemplu. Ați mai auzit ceva de el, după ce (chipurile) a vândut multe zeci de mii în perioada lansării? Nu doar că a dispărut din peisaj personajul Bergler, dar a dispărut și cartea din librării. Acum a ieșit cu alt “bestseller” – Testamentul lui Abraham (15 mii de exemplare în precomandă!)
      Cu toate astea, nici unul dintre prietenii mei – care nu sunt toți analfabeți, dar nici implicați profesional în piața de carte – n-a auzit de marele romancier Bergler.
      Iar Biblia pierdută, după ce invadase toate librăriile din țară în urmă cu 2 ani, nu mai sare în ochi pe nicăieri. Nici Google n-o mai cunoaște, după anul 2016.

    • Vlad: Merci. Si eu am citit “tati”, in ideea ca o voi povesti unui viitor copil 🙂 (Chiar am citit-o pentru ca mi-a placut conceptul, dar nu stiu daca a doua parte va fi adevarata :P)

      Si eu sunt de acord ca exista piata, dar e cam ca agricultura din Romania. Cineva trebuie sa vina sa uneasca terenurile, sa puna irigatii si sa scoata buruienile, pana sa incepem noi sa cultivam legume sau pomi fructiferi.

      P.S: Nu vreau sa intru in dezbateri despre alte edituri pentru simplul motiv ca si voi reprezentati o editura si n-as vrea sa aveti vreo problema daca se incing spiritele pe-aici. Cert este ca mai multi cunoscuti, inclusiv de la edituri mari mi-au spus ca a patruns in piata obsesia asta de a raporta tiraje imense, bazandu-te pe cifrele “promise” unor depozite de carte sau pe cifrele “la care sa va ajunge” dupa a doua sau a treia editie, insa nu pe vanzari. Cu alte cuvinte, daca tiparesti 3000 de carti de poezie dar vinzi 300, poti raporta ca ai vandut 3000 si ca ai spart piata de poezie (pentru ca asta e un tiraj imens pentru poezia romaneasca).

    • @Dani, am pufnit de râs când am văzut un interviu cu el la europa fm pe yt, cica zice că după 100.000 de exemplare vândute a pierdut numărul, cât de mincinos poate să fie omul ăsta? de aia a scăzut mai mult de jumătate prețul bibliei pierdute?

  3. Dani – da, cumva chestia asta(văzută pe viu de mine la primul bookfest, unde o cititoare a început vizita standului cu poziția clară: nu citesc români) scapă discursurilor celor care spun că cititul e de fapt în creștere și că oaaaa ce bine ar trebui s-o ducă scriitorii dacă ar ști să scrie. Despre asta în articolul următor pe temă.

    K – eu ți-am zis, coane, că-i pentru mame tinere da’ tu nu și nu. Din punctul meu de vedere toată piața literară actuală arată eșecul, falsitatea și lipsa de valoare a tuturor jucătorilor care o alcătuiesc. Că sunt câțiva care vând, e doar meritul lor și ține de publicul pe care și l-au cultivat singuri – o fac împotriva condițiilor din piață și a mocirlei pe care au produs-o profesioniștii domeniului înainte și după revoluție.

    Cred că vânzările astea umflate de zece/o sută/o mie de ori sunt încercarea penibilă a celor de care vorbesc să-și ascundă de lume și de ei înșiși greșelile și inutilitatea. Din păcate atitudinea asta e tocmai una din cauzele pentru care mocirla rămâne mocirlă.

    Reply
    • Exact asta e problema. Daca cineva l-ar avea pe autorul ala care sa rupa piata in doua in mod constant (ca “one trick poneys” au mai fost), cred ca, cu toate invidiile si toata competitivitatea, ar fi destui care sa vrea sa ii urmeze pasii. Din pacate, el sau ea nu se arata, iar acesti maestri ai comunicatelor de presa nu fac decat sa decredibilizeze intreaga tagma.

      P.S: Cartea nu e numai pentru mame tinere mamici 🙂

Leave a Comment.