“E ultima mizerie pe care o mai suport în ţara asta! Gata, plec în afară!” Aşa a sunat, într-o formulare aproximativă, strigătul disperat al unei doamne medic din România. Dânsa este una din cele 75 de mii de persoane datoare în franci elveţieni. Am auzit numărul 75 de mii rostit seara trecută de Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. Deci nu 200 de mii, 150 de mii, sau alte estimări răspândite în presă.
Am insistat pe numărul exact, pentru că de el depind amploarea fenomenului şi posibilele rezolvări. Tot d-l Vasilescu a explicat foarte clar că grupul celor 75 de mii de îndatoraţi în CHF nu reprezintă un factor de risc pentru economia naţională, deci nu s-ar justifica intervenţia BNR. Surpriză, Banca Naţională nu este un îngeraş economist care salvează după criterii diferenţiale fiecare cetăţean în parte.
Şi dacă nu BNR-ul, atunci cine? Băncile private? Raiffeisen tocmai a emis un comunicat prin care îşi anunţă clienţii că sunt aşteptaţi la discuţii. Dar nu se pune problmea de scutiri de plată, “iertări” de rate sau plăţi la un curs valutar mai mic. Mi se pare logic şi corect. La fel vor acţiona şi restul băncilor private; sunt convins că, în caz de neplată, există suficiente bunuri ce pot fi confiscate.
Nu există loc de sentimentalisme şi iertări. Niciun cămătar din lume nu te-ar ierta, adică oameni totuşi mai rezonabili. Şi dacă vrem să fim sinceri cu noi până la capăt, să privim problema din unghiul corect. Dacă francul elveţian costa, tot peste noapte, 2,5 lei în loc de 4,5 băncile ar fi avut pretenţia să primească rate mai dese, ori la un alt curs de schimb?
Dacă doamna medic amintită în primul paragraf doreşte să plece din România, putem doar să-i urăm “Drum bun!”. Poate în Germania, Franţa sau Anglia găseşte un franc mai ieftin şi bănci mai sufletiste. Zic să nu facem din asta un nou subiect de scremut lacrimi şi indignări în presă. Simplul fapt că eşti medic, inginer, informatician, PR-ist sau chimist de renume mondial nu înseamnă obligatoriu că ai habar pe ce lume trăieşti.
Altfel, te-ai fi gândit de două ori înainte să te împrumuţi în moneda unui stat foarte versatil economic. Nu ai găsit câtuşi de puţin ciudat faptul că Elveţia nu este în zona euro, nu este nici măcar membru UE? La o adică, respectivii elveţieni îşi păstrează libertatea de a jongla pe piaţa mondială, fără a ţine cont de problema celor 75 de mii de români?
Nu, nu te-ai gândit şi nici nu poţi fi acuzat pentru asta. Dar nu ţi-a dat de bănuit nici faptul că la cât e România de mare, v-aţi găsit doar 75 de mii de vizionari? Nici asta. Dar nici atunci când Isărescu a ieşit public, în repetate rânduri, şi a sfătuit toţi cetăţenii să se împrumute în moneda pe care o câştigă? Nici atunci. V-aţi gândit că sunt tehnici perfide de manipulare. Vor oamenii răi de la BNR să vă saboteze ideile de preamărire capitalistă.
Nu sunt cea mai altruistă persoană şi, în mod normal, nu m-ar fi interesat atât de mult problema voastră. Însă egoismul meu este nimic în comparaţie cu al vostru. Aţi gândit toată problema cu mintea lacomă a unor pui de rechini. Aţi vânat oportunităţi şi, de bună voie, v-aţi urcat cu mult tupeu pe un cal prea înalt. Atât de înalt încât aţi dat cu capul de prag. Şi acum, capitaliştii lu’ peşte, cu căpăţânile sparte, urlaţi la unison: “Să ne ajute statul!”
Probabil o să vă ajute. Parlamentul, Guvernul, Ponta, Iohannis, statul şi tot ce înjuraţi voi, capitaliştii inventatori de brânză, atunci când ameninţaţi că vă luaţi tălpăşiţa din România. E reconfortantă uneori şi politica de dreapta, dar mai cu patos am pupa nişte protecţie socială.
Isărescu trebuie ascultat cu mare atenţie de fiecare dată când vorbeşte. Problema este că acest sfat nu l-a dat în boom-ul imobiliar din 2006-2008 când lumea înnebunise cu creditele ipotecare pentru locuinţă (şi nu orice fel de locuinţă, ci case cu rate mult peste posibilităţile rezonabile). Sfatul ăsta l-a dat târziu, după ce treaba era deja făcută, ca să zic aşa.
Sora mea a dat 54000 de euro pe o garsoniera identica cu a mea pe care am dat 34000… ea a cumparat in boom iar eu dupa(bine macar ca nu o afecteaza cu nimic creditul:)) )
O fi dat Isarescu sfaturi dar putea opri pe vremea aia creditarea excesiva care a dus la ceea ce avem acum, putea stopa lacomia bancilor foarte usor.
Alex…si parintii mei au dat 2000 de lei pe un apartament de 3 camere….si pe pariu ca am avut un stramos care avea un ditamai cortul in campia Panoniei si-l durea sub sa de plata impozitelor.
Nu e mai simplu ca sa nu mai comparam mere cu pere si, in caz de nevoie, sa fie masurata inteligenta prin metoda veche, cu slitul deschis si centimetrul?!
Eu ma refeream la ascultatul sfaturilor de a nu investi aiurea si vorbesc de diferenta de 3-4 ani.
Cum, Alexandru, să dea Isărescu sfaturi când trebuia :))) Păi anii 2006-2008 şi puțin de tot din 2009 au fost “anii economici cei mai buni ai României”. Era epoca tăriceanu (cel ma bun prim-ministru). Lumea cumpăra de toate pe credit: de la apartamente, plasme până la perdele şi saci de gunoi. Consum fără precedent, credite peste credite. Şi apoi a venit o criză economică artificială, a căzut o bancă în America şi s-au prăbuşit toate.
Deci nu putea Isărescu să “strice economia” cu prostiile lui.
[Am uitat să inserez sarcasm alert]
Alex…diferenta aia de 4 ani este exact diferenta intre 20 de ani in 2007 vs 24 de ani in 2007…sau 22 vs 26 etc
Asta am ziceam si eu prin alte parti(cu mai putine cuvinte).
Educatia financiara ar trebui sa fie obiect de studiu prin scoli. Nu concep ca un om care e gata sa se indatoreze pe 30(trei fucking zeci) de ani sa nu se intereseze ce mama dracu e ala franc, cu ce se mananca, la ce riscuri se expune, ce face daca o sa ajunga in incapacitate de plata etc.
Eu mai am vreo 15 ani de datorie si incerc sa imi imaginez cele mai sumbre scenarii in care euro creste ca sa ma pregatesc macar mental si sa fac un mic plan pentru ziua in care se va mari cu 25%. Daca se mareste cu peste 100% e clar ca nu mai pot cotiza la banca si trebuie sa inchiriez.
Oanenii care au credite pe termen lung trebuie sa inteleaga ca trebuie sa creasca si ei odata cu timpul(profesional si financiar) pentru ca nu poti trai chinuit de rata timp de 30 de ani, trebuie sa si traiesti, sa si economisesti etc. Iar daca nu cresti in timp o sa traiesti cu o povara in loc sa te bucuri de viata..
Ma, nu mai veniti cu scenarii din astea apocaliptice, ca la mine sunt ultimele luni, sau lună, de libertate. După aia, dator pe 30 de ani si un an de stat cu ochii pe constructori…