Ce se schimbă de mâine

– PSD&ALDE nu vor mai avea credibilitate când etalează fălnicia mitingului organizat de partid pentru partid. S-a văzut astăzi cum arată un protest sănătos, apolitic, franc.

– PSD&ALDE vor regândi campania de pomeni pentru popor. Vor încerca în continuare să îmbie pomanagii, dar fără emfază. S-au convins că efectele sunt minime, iar banii băgați în dublări, triplări, prime, vacanțe sunt orz irosit pe gâște. Asta nu înseamnă că banii se vor redirecționa spre investiții – pentru asta trebuie muncă și pricepere. De unde nu-i doar nebunii cer.

– Cei care încă erau nelămuriți s-au convins (sper) astăzi: PSD la putere înseamnă TOT. Resursele umane aflate în organigrama statului le aparțin în totalitate. Ministerele, primarii, jandarmii, poliția, metrouri, trenuri, autobuze – TOT! Statul sunt Ei, iar nemulțumiții (protestatarii din Piață) n-au decât să înghită în sec. Sau gaze lacrimogene.
Continue reading

România a picat testul

4 martie, 2017:

Văd că aleşii noştri fac eforturi pentru a ne asigura că totul este în plan, rotiţele sunt unse, avem şi combustibil, iar busola este de înaltă precizie. Europa cu două viteze este doar o metaforă de conjunctură a liderilor europeni, o glumiţă aruncată la șuetă pentru a păstra vie conversaţia.

“Discuţiile doar au început.”, “Drumul dezbaterii este lung.”, “România este o piesă grea.” – Doar câteva dintre pocnitorile aruncate de politicienii noştri pentru a ne convinge că nu noi suntem oaia neagră. Deloc. Hai, cel mult sură.

În realitate, totul este stabilit, dezbaterile nu-şi au rostul. România a picat testul.
Continue reading

Să moară cu doctrina partidului în suflet!

ceausescu2„Trebuite să punem în secţiile de votare oameni integri, să moară cu doctrina partidului în suflet”
„Localitatea noastră trebuie să fie roşie! Trebuie să aibă culoarea vieţii, culoarea sângelui!”

Asta s-a întâmplat la mine, în Vâlcea, la şedinţa PSD. În anul de greaţă 2014:

Ascultându-i, ai impresia că auzi nişte voci venite din lumea celor apuşi. Ecouri rătăcite printre catacombe, ce s-au eliberat după decenii de chin, atunci când s-a crăpat lespedea.
Continue reading