La agheasmă și Salam avem dezlegare, se știe din strămoși. Hai să avem și un pic de legare, nu doar dezlegare, dacă tot batem câmpii cu justiția modernă aplicată în societatea medievală românească.

Subiectul de mare vâlvă perindat prin ochii și gurile consumatorilor de media este, mai nou, grațierea lui Gică Popescu. S-au făcut sondaje, petiții online, și-au dat cu părerea toți volubilii nației, de la Fane Cotgolescu până la Ponta și Crin Antonescu. Probabil singurul care nu a participat la dezbateri a fost chiar Gică Popescu. Da, până în prezent, Gică Popescu nu a făcut cerere de grațiere. Nici nu sunt convins că o va face.

Nu știu nici dacă o fi bine să îl grațieze și să-i ierte păcatele dumnezeul Cotrocenilor. Da, mi-aș fi dorit foarte mult ca Gică să nu fie acum la închisoare, dar în contextul unei neimplicări în haznalele becaliene. Îi înțeleg perfect pe cei care susțin grațierea, dar și pe cei care doresc opusul. Ce nu pot însă înțelege este argumentul cules parcă din jurnalele suferinzilor de candoare supurantă:

“Dacă se ia decizia grațierii, se recunoaște greșeala justiției și se subminează respectul față de justiție” Poftim?! S-au vârât la închisoare, într-un mod gălăgios de strident, câțiva rinoceri betegi, cu corn tocit, și deja aberăm despre “respectul față de justiție”? Am tot auzit până la amețeală și regurgitație teoria conform căreia deciziile justiției nu se comentează. Nu mai e Dumnezeu corifeul hoardei “crede și nu cerceta”, ci justiția română.
Continue reading