Neluș alu Bărzăun (I)

La marginea satului, bătrânele au ridicat foc înalt din salcâmi și araci putrezi. Fumul suie printre strugurii grei, acoperă movilele viticole într-un batic alb, de sărbătoare. Au lipit lângă foc tuciul pentru nunți și parastase. Mama lui Neluș a pus în tuci cocoșul colorat, de prăsilă. Vecinele toacă ce au găsit mai bun prin grădinile de zarzavat. De câțiva ani le-a ocolit parastasul, iar ultima nuntă în sat și-o amintesc puțini, mai mult din poveștile altora. Bătrânele au scos tuciul pentru Neluș. De dimineață, a coborât de la gară prin vie, s-a întors acasă.

– Am făcut în fiecare seară rugăciune, să știi! îi zise maică-sa, căutându-i fața cu mâinile veștejite.

Neluș privește penele coloarate ale cocoșului; maică-sa le-a făcut morman în capătul viei, pe unde a ieșit Neluș de dimineață. Își pune capul între mâinile mamei, îi simte valurile de căldură ieșind prin albeața ochilor.
Mirana și Ștefuț privesc focul de la distanță, așezați la marginea drumului central. Șoldurile li se ating. Mirana își freacă tălpile goale de un smoc crud, oftează:
Continue reading

Troița


La începuturi, Casa Veche avea garduri noi și oameni tineri. Se ciopleau primii araci sub un acoperiș de nuiele, ridicat în locul gării de astăzi. Cu fiecare primăvară, se împuținau peticele de salcâmi și buruieni, iar vița de vie se întindea pe movilele scundace precum o boală de piele.

Drumul central era încă sănătos, monocolor; prima baligă l-a pictat atunci când și-a cumpărat preotul satului o pereche de boi. La începuturi, tinerii săteni nu aveau invidii și toți erau mândri de boii preotului.
Continue reading

Drama ţăranului român

În Comarna, cireşii aşteaptă încărcaţi. “Să cam rup crăcile de câte cireşe sunt”, vorba localnicului din reportaj. Le-ar vinde şi cu 50 de bani, afirmă cu jumate de gură, dar “nu vine nimeni să le ia”.
Drept urmare, ţărăncuţa trupeşă azvârle lada de cireşe pe câmp.

Mă gândesc că măcar la porci ar fi putut ajunge, nu împrăştiate pe câmp, după ce te-ai chinuit să le aduni. Dar reportajul devine dramatic; aşa au învăţat jurnaliştii că se face, la cursul de “Mahalagism şi pus poale-n cap”
Continue reading

Cum m-am iubit cu o magiciană

Amintirile lui Dovlecel Gicuțu, bucătar din Muereasca

magiciana
Băi, fraților, eu toată viața am avut lipici la femei. Dar am jucat la categoria grea, că mie așa-mi place, să am în ce infige dragostea. Nu ca agaricii ăștia cu pedale de-și vâră acum bemvieu-n căminu’ cultural și agață o adunată de pe gârlă, 45 de kile în viu.

Vreau să-mi vibreze bătătura și să răgușească pe gard cocoșii ca de sfârșitu’ lumii când îmi bate vânjoșenia-n poartă. Bucătar de renume în comuna Muereasca, am știut de fiecare dată cum să le penetrez la suflet cu un caltaboș, un iaurtshake, și le-am muerit pe toate.

De departe cea mai mare provocare a fost una a lu’ Ursuloaia. Fată bună, de caracter și de casă. De casă mare, încăpătoare și rezistentă, că nu degeaba i-a botezat lumea “ai lu’ Ursuloaia”. Gagia nu cuvânta multe, dar te atrăgea prin prezență. Așa cum atrage Soarele planetele în jur. Răsufla odată cu pământul. Frunza, firul, ramul, toate se prefăceau în țărână sub pasu-i de zeiță. Dacă s-a culcat lanul de porumb când a strănutat..atât de respectată era. Păi ce vorbești, frate? Asta era FEMEIA.
Continue reading