Povestește Dani despre cum ar trebui să lovească hotărât și chirurgical justiția, să-i lege pe ticăloși numai și numai cu chestii decisive și despre cum își pierde încredere populația în justiție, fără nicio legătură cu asaltul furibund al clasei politice asupra ei prin toate canalele pe care le are la dispoziție.

N-o să fiu așa de tranșant ca Dani, dar o să zic cum aș fi văzut eu lucrurile dacă aș fi rămas în sistem:

Corupția paralizează România, o poți vedea în absolut orice instituție și te lovești de ea oricând ai nevoie de ceva, orice, de la statul român. Comanda politică e lege în sine, tocmai pentru că și-a întins pânzele peste tot sistemul românesc, inclusiv o mare parte din justiție, că fără judecători și polițiști băgați în schemă, nu s-ar fi ajuns niciodată aici.

Împotriva animalului ăsta se luptă acum – cu un parlament care face tot ce poate să treacă legi care să-i apere mizeria, cu o miliție de investigație la care probabil toată structura superioară face parte din clică, cu o grămadă de judecători de prestigiu dovediți corupți și alții care tremură să nu se afle și-și dau cu mătura pe urme.

În contextul ăsta, unde chiar organele care ar trebui să-i garanteze funcționarea o atacă, justiția nu se luptă numai pentru a curăți societatea ci se luptă pentru supraviețuire, după ce a reușit să scoată capul puțin de sub clasa politică, unde a stat inertă vreo douăzeci de ani.

Ei, în peisajul ăsta Dani explică cum e de tot râsul ca țintele de mare importanță să fie atacate cu tot felul de nimicuri, în loc să li se facă dosare pentru cele mai grave chestii pe care le-au făcut – pentru că, doar știe toată lumea, într-un sistem înghețat de corupție de sus până jos, nu e nimic mai ușor decât să aduni probe decisive și judecătorul, ăla de-a stat 15 ani la căldurică în sânul mizeriei, să-ți dea decizie de tăiat capul viperei.

Eu, dacă aș fi ales o carieră în drept (corupția din interior a fost unul din motivele pentru care nu am făcut-o), mărturisesc că aș fi luat-o pe același drum, cel al justiției de gherilă și bâlci, unde obiectivul nu mi-ar fi fost să înfund unu-doi pești grași în toată cariera, lucrând la cel mai gros dosar posibil și apoi sperând să nu dau peste un judecător din clica veselă. Un pește mare scos de tot din baltă în zece ani nu schimbă mare lucru, în zece ani s-au mai îngrășat mulți pe lângă…   Continue reading