Sa nu mai aud vreun cârcotaş spunând căcampionatul nostru nu are valoare. Liderul autoritar, Steaua Bucureşti, a fost învins pe teren propriu de Rapid Bucureşti, cea mai slabă echipă din prima ligă.
Şi când spun “cea mai slabă echipă din prima ligă”, nu o fac din răutate puerilă. Matematic, până la meciul de ieri, Rapid Bucureşti era cea mai proastă din curtea şcolii. Cele mai puţine puncte dintre toţi mocofanii curţii.
Dacă Gâlcă ţine cât de cât la imaginea sa, ar trebui să plece de la echipă. Acum. Nu pentru că ar fi un antrenor slab. Nu este. Nu pentru că n-ar fi avut rezultate. A avut. Ci pentru că patronul întemniţat i-a scos doi oameni de bază din echipă, cu două zile înaintea meciului.
Şi pentru că s-a reîntors de la saudiţi a mai manelistă familie din lume. Piţiponcii risipitori au venit acasă şi trebuie să eliberăm camera.
v-am ruuupt franele mister
acum nu mai lipseste decat revansa la biliard, pe care sunt nerabdator sa ti-o acord 😀
A fost 2-2. Trebuie sa decidem câştigătorul, nu să luăm revanşe 🙂
A, şi la dublu am câştigat fără drept de apel.
Ce? S-au intros pitiponcii? Cum asa? Nu a suportat doamna manelista sa se imbrace si sa se comporte decent in fata arabilor, sau?
Domnul manelist si-a ratat toate obiectivele, iar arabii au preferat sa-i plateasca rezilierea contractului, inainte de a distruge complet echipa.
Adica a muncit mai putin pe bani mai multi? Wtf?