Am obosit să fiu eu schimbarea pe care o vreau de la societate.
Nu c-aș vrea să devin mârlanus mioriticus, nu de-acolo vine lehamitea, ci din așteptarea veșnic înșelată ca puterea exemplului să funcționeze.
Nu, faptul că eu nu arunc pe jos, nu parchez aiurea, nu intru în față nimănui, nu folosesc pile, nu încerc niciodată să obțin mai mult decât face, nu mă concentrez pe cum să pară că muncesc ci pe cum să muncesc, nu răspândesc mizerii fără bază, nu arunc vina aiurea și că mă gândesc de fiecare dată cum afectează comportamentul meu străinul din jur, nu schimbă pe nimeni.
De ce? Pentru că e mai ușor să arunci pe jos decât să ții gunoiul până la un coș, e mai ușor să parchezi unde încurci decât să mergi 20 metri cu piciorul, e mai ușor să te strecori peste rând decât să stai o oră la coadă, e mai ușor să ai pile decât valoare, e mai rentabil să păcălești decît să fii corect, e mai ușor să împroști cu tâmpenii decât să taci când nu ai nimic de spus, e mai ușor să dai vina pe altul decât să zici că ai greșit, e mai ușor să te gândești numai la tine.
De asta. Pentru că ce, într-o societate civilizată, ar fi mai greu sau chiar imposibil la noi e mai ușor. Nu e românesc să alegi calea mai ușoară, e uman, de asta e atât de important sistemul din spatele unei societăți educate.
La noi sistemul nu merge, sistemul lasă mârlanul să fie mârlan și, mai mult, să-i fie mai bine decât dacă nu ar fi. Din păcate, soluția nu e să fii tu schimbarea, nu faci mare lucru așa, ba chiar randamentul tinde spre zero absolut.
Soluția e simplă, directă și foarte grea în același timp. E nevoie de mai mulți oameni buni în sistem.
Cred cu tărie că un polițist de la rutieră care înțelege care ar trebui să fie finalitatea muncii lui, poate schimba circulația într-un oraș mic. Unul singur.
Cred cu tărie că un singur funcționar public bine-pregătit poate pune la punct o procedură prin care să îmbunătățească radical experiența cetățeanului cu o primărie. Unul singur.
Cred cu tărie că un primar bun poate ridica o zonă întreagă. Unul singur.
Orice rotiță din sistem interesată să-l facă mai bun e de o mie de ori mai puternică decât zece rotițe bine-intenționate și extrem de civilizate din afara sistemului.
De ce e așa grea soluția asta?
Sistemul e construit pe criterii anti-meritocrație și asta înseamnă că respinge natural valoarea și mai înseamnă și că, odată intrat în el, vei fi înconjurat de incompetență, delăsare, șpăgari, în general de o atmosferă putrezită care te va măcina psihic ceva de speriat.
*
De când a venit Ioana pe lume, miorismele politice, administrative și sociale au început să mă doară mai adânc decât înainte.
Nu că aș fi fost imun până atunci, până la urmă aproape jumătate din decizia de a nu face parte din sistem, renunțând la niște ani serioși de studiu, s-a ”datorat” murdăriei din justiție, dar un copil îți schimbă perspectiva în două puncte:
- ”Îmi iau bocceluța și plec”, varianta tot timpul la îndemână, a devenit brusc mult mai complicată, nu imposibilă, doar mult mai complexă.
- Mediul românesc nu mă mai afectează doar pe mine ci și pe copil, iar asta e sufocant. Și nu vorbim doar de viitor, e groaznic cât de devreme începe miorismul, așa cum îl știm, să se manifeste – încă de la grădiniță.
Anul ăsta a venit și momentul construirii unui loc al nostru. O imensă piatră de hotar, care ne leagă și mai mult de glia strămoșească. În plus, a trebuit să interacționăm intim cu sistemul de care vorbeam mai devreme, lucru care ne-a fărmat nervii și ne-a otrăvit sufletele.
Nu se mai poate. Dacă vreau să rămân aici, dacă vreau un loc mai bun pentru copilul meu, trebuie să schimb mai mult decât o fac.
În jur de jumătate de milion, hai să mai tăiem cu modestie, măcar un sfert de milion de români au citit la un moment ceva scris de mine în ultimul deceniu, pe temă civică. Câte păreri am reușit să schimb sau să educ? Probabil le numeri pe degete.
În jur de câteva mii de români m-au văzut comportându-mă după un anumit standard. Câți au băgat de seamă? Zece? Câți au schimbat ceva simplu? Doi, niciunu?
Nu e de-ajuns nici să fii tu schimbarea, nici să predici în vânt, trebuie să construiești ceva mai puternic de-atât. Că e vorba de implicare politică, că e vorba de intrat în sistem, că e vorba de ridicat o comunitate, orice ai alege să faci e mai bine decât să fii model pentru nimeni.
Vlad B PopaScriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional. Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati |
|---|
Ma tem ca tind sa-ti dau dreptate. Si nu ma face mai fericit.
Cred ca mai degraba e vorba de a fi model pentru tine, chiar daca treaba asta implica atat putin ego, cat si putin egoism. Stii, e ca treaba cu votatul si cu “datoria civica”. Putem scrie pagini intregi despre “de ce e bine sa faci asta”, dar nimic nu se compara cu a incheia o discutie cu un individ recalcitrant prin simpla intrebare: Ok, nu-ti convine nimic – ai votat? Ahh, nu votezi din principiu, atunci taci!
Cam asa e si cu modelele de comportament: stau la coada corect (la Mega Image, sa zicem, ca tot am un articol mai vechi pe tema asta) si vad taranul cum se baga in fata, desi e al patrulea la coada. In momentul ala, pot sa-l ard cu prima ocazie pentru ca da, e clar, indiferent de ce motivatie si-a gasit in cap pentru comportamentul lui, e clar ca “nu i s-a uscat pamantul sub unghii”.
Mie arsul ăsta de care vorbești mi-a adus infinit mai mulți nervi și negativitate decât ”victimei”… din cauza asta am început să lupt cu tendința de a atrage atenția sau a educa concetățeanul proxim.
Da, mie mi-a atenuat domeniul de lucru o parte din bun-simt, asa ca am momente in care decid sa ma simt bine cu mine si pozitia mea, desi e clar ca n-ar trebui :))
:)))))
important e sa nu disperi.
1. pentru orice actiune (si schimbarea este o actiune) e nevoie de o masa critica. pana nu se atinge aceasta masa critica…nu se intampla nimic. totusi asta nu inseamna ca trebuie sa te opresti din “a fi mai bun” …plm…cu siguranta nu esti singurul si poate nu mai e nevoie de multi pana la aceasta “masa critica”
2. “trebuie să construiești ceva mai puternic de-atât” – asta e si mai simplu: constructia asta sunt copiii nostri; sa fim seriosi: noi deja am futut cam tot ce se putea fute…sansele ca sa mai reparam ceva sunt infime. eu zic ca doar prin cei ce vin dupa noi ne mai putem spala obrazul
1. greșeala din raționamentul ăsta e că iei în calcul un singur sens al schimbării și educației – mă schimb eu în bine, îmi educ eu prietenul/cunoscutul/copilul, deja societatea e un pic mai bună.
Așa e, dacă nu ții cont că, în paralel cu asta, o masă mult mai mare educă în sensul celălalt și cu probabil mai mult succes. De asta e important că, dacă vrei chiar să schimbi ceva, să cauți metode mai puternice decât curentul invers.
2. Construindu-ți doar copilul așa, fără să schimbi deloc mediul, nu faci decât să-l condamni la aceeași lehamite în care te scalzi în prezent.
In general, un singur individ nu poate schimba nimic intro societate. Ori se adapteaza, ori sufera. Schimbarea este posibila doar prin intermediul unui grup de interese suficient de puternic si influent, ca sa poata mobiliza o masa critica. Un individ poate fi in cel mai eficient caz, liderul unei organizatii sau in cel mai obisnuit caz, doar un simplu membru apartinator, mai mult sau mai putin militant. Din acest punct de vedere, orice individ conteaza, pentru ca face grupul mai puternic si implicit vocea lui mai relevanta.
Problema in societatea romaneasca din pacate, este lipsa unei educatii civice specifice, pentru sustinerea unor grupari si organizatii, care sa le reprezinte interesele. La noi, lipsa de incredere in oameni cu initiativa si mai ales in grupuri de interes, este aproape patologica.
Romanul nu se poate asocia cu alti romani, de frica sa nu fie exploatat sau dezavantajat. Nevroza aceasta postcomunista, este din pacate tipica pentru generatia care in acest moment este la putere. Romanul din pacate, are mai multa incredere intr-un lider puternic de tip messian, decat intr-un sistem construit pe puterea unui grup, care-l reprezinta.
Din nefericire, sistemele corupte de la noi exploateaza fix aceasta slabiciune a individului, hranindu-i frica si lipsa de incredere in alti oameni.
Așa e, de asta am pus printre modurile de a schimba ceva și ridicarea unei comunități, ca membru, ca lider, ca orice… lipsesc comunitățile puternice și bine-intenționate, care să poată avea un cuvânt de spus atât ca inițiativă cât și ca forță de convingere.
Din păcate, se pare că înfrățirea merge unsă numai când e vorba de furtișag politic.
Vlad, Hary haideti sa le luam pe rand:
1. “Nu c-aș vrea să devin mârlanus mioriticus” si tot ce deriva din asta: masa mare care ii schimba in rau pe altii, inutilitatea ta ca individ…etc
Toate astea nu s-au intamplat de ieri, asa a fost intotdeauna, indiferent de parerile de “era mai bine inainte”. Sa fim seriosi, eu (si sunt convins ca nu sunt singurul) fac parte din generatia care a avut urmatorul Talmud: “nu spune nimanui ce se intampla acasa, daca nu faci ce trebuie ai belit-o si da-i in plm pe toti ceilalti, tu sa fii cel mai bun caci oricum tu esti cel mai bun”. E normal ca in conditiile astea, in momentul in care dispare factorul de constrangere (respectiv pedepsitorul), sa se duca totul pe pix.
Faptul ca sunt unii care incep sa-si dea seama ca anumite comportamente nu trebuiesc perpetuate ca “nu e bine” si nu doar ca “o belesti” tot e un pas inainte. Probabil ca eu nu o sa prind cine stie ce schimbare dar cei de dupa mine o vor prinde. Si asta se vede, nivelul de ne-marlanie creste cu scaderea varstei.
2. Chiar si partea cu asocierea se schimba: par mai uniti si mai implicati cei ce vin din urma decat cei ce am fost
Attilla,
Da, deacord cu tine. Exista un trend pozitiv, foarte vizibil la generatia mai tanara. Si eu am incredere in viitorul societatii romanesti. Problema in acest moment sunt parintii nostri si generatia noastra, adica cei care am fost cu un picior in comunism si cu altul in tranzitia post comunista.
Facebookul ca platforma de socializare, si in mod special grupul de interes din spatele Facebookului, coaguleaza mai eficient societatea si formeaza grupuri de interes mai relevante si puternice, decat oricare alta organizatie politica din tara.
Sper sa putem vedea si trai inca odata acest lucru la alegerile din decembrie. Avem insa nevoie de o emotie puternica, impotriva clasei politice si a intreg sistemului corupt. De restul se ocupa serviciile straine pro occidentale si aliatul Zuckerberg. 🙂
Attilla, tu ești cinic și optimist în același timp :)))
Optimismul e clar, cinismul stă ascuns sub ipoteza că s-a pornit de la zero în generațiile noastre – adică nu era vorba de o masă minoră cu voce prea slabă pentru a fi auzită în lipsa instrumentelor actuale ci pur și simplu masa aia minoră de mai puțin mârlani nu exista.
Văd și eu, ca și voi, niște diferențe clare de mentalitate la generația tânără – din păcate, atât astea cât și unitatea lor au legătură doar cu probleme/trenduri globale (eco, toleranță și așa mai departe). Când vine vorba de meritocrație, etica muncii, reușită fără pilele părinților, copiat, comportament social individual, situația nu e atât de roz.
Sincer, nu cred că un popor, orice popor nu numai al nostru, se poate educa singur câtă vreme sistemul îl avantajează dacă rămâne needucat.
Vlad, e clar ca avem experiente diferite 🙂
Mie mi se pare ca sunt mult mai constienti de realitatile din jurul lor decat eram noi la varsta lor si sunt mult mai putin dispusi sa ia lucrurile de bune doar pentru ca asa zice cineva.
Mie mi se pare ca accepta mult mai putin decat noi ideea de “pile” iar la partea cu copiatul mi se par mult mai ancorati in realitate, pe principiul: mi-e cu adevarat util un lucru?! atunci il invat; e doar o inutilitate necesara?! atunci mi se falfaie
Vlad,
“Când vine vorba de meritocrație, etica muncii, reușită fără pilele părinților, copiat, comportament social individual, situația nu e atât de roz.”
Dar nu este nici atat de neagra cum o faci tu.
Sa incepem cu diaspora. Meritocratia este sustinuta si promovata de catre cei plecati la munca in strainatate! Atunci ar mai fi multinationalele care activeaza la noi in tara si care impun si ele un standard.
Si nu in ultimul rand, mai suntem noi, cei multi, detinatorii si angajatii societatilor comerciale cu capital privat, mai mari sau mai mici, care promoveaza si sutin meritocratia, etica muncii si influenteaza comportamentul social individual in mod poztiv.
In mod cert insa, un popor nu se educa singur, ci are nevoie de un sistem de referinta. Daca acest sistem de referinta este infect, societatea nu se poate vindeca. Lupta se da pe inlaturarea sistemului bolnav.
Hary, Attilla – și uite cum reușiți să-mi diluați un pic sila produsă de contactul prelungit din ultima perioadă cu Sistemul.
Efervescența de care vorbiți e posibil să fie mai puțin prezentă în micul orășel din creierii munților și mai vizibilă pe la voi, ceea ce e perfect – că din aglomerări e puternic semnalul nu din sihăstrii :))
Vlad…sila o sa tot mai ai ? pana se schimba tot sistemul mai trece apa pe Dunare. Eu sunt negativist din fire (deformare de comportament din copilarie :)), sunt convins ca va dura si sunt convins ca doar prin noroc chior o sa mai prind eu ceva substantial; cu toate astea, vad in jurul meu dorinta de schimbare venind dinspre cei mai tineri si asta nu numai ca ma bucura dar ma si convinge ca, daca am si eu grija sa-i cresc altfel, copiii mei vor apuca cu siguranta ceva mai bun.
Mda….am ratat reply-ul