Am obosit să fiu eu schimbarea pe care o vreau de la societate.

Nu c-aș vrea să devin mârlanus mioriticus, nu de-acolo vine lehamitea, ci din așteptarea veșnic înșelată ca puterea exemplului să funcționeze.

Nu, faptul că eu nu arunc pe jos, nu parchez aiurea, nu intru în față nimănui, nu folosesc pile, nu încerc niciodată să obțin mai mult decât face, nu mă concentrez pe cum să pară că muncesc ci pe cum să muncesc, nu răspândesc mizerii fără bază, nu arunc vina aiurea și că mă gândesc de fiecare dată cum afectează comportamentul meu străinul din jur, nu schimbă pe nimeni.

De ce? Pentru că e mai ușor să arunci pe jos decât să ții gunoiul până la un coș, e mai ușor să parchezi unde încurci decât să mergi 20 metri cu piciorul, e mai ușor să te strecori peste rând decât să stai o oră la coadă, e mai ușor să ai pile decât valoare, e mai rentabil să păcălești decît să fii corect, e mai ușor să împroști cu tâmpenii decât să taci când nu ai nimic de spus, e mai ușor să dai vina pe altul decât să zici că ai greșit, e mai ușor să te gândești numai la tine.

De asta. Pentru că ce, într-o societate civilizată, ar fi mai greu sau chiar imposibil la noi e mai ușor. Nu e românesc să alegi calea mai ușoară, e uman, de asta e atât de important sistemul din spatele unei societăți educate.

La noi sistemul nu merge, sistemul lasă mârlanul să fie mârlan și, mai mult, să-i fie mai bine decât dacă nu ar fi. Din păcate, soluția nu e Continue reading