Se fac zece ani de când scriu pe internet lucruri ce țin de educație civică sau politică, de când explic/despic firele mocirlei în care, suntem în stare sau nu să recunoaștem, ne bălăcim zilnic în România.

Mi-am luat, fără exagerare, mii de înjurături și amenințări goale(slavă cerului) în timpul ăsta și am argumentat tot de mii de ori, folosind nici nu vreau să știu câte sute/mii de ore din timpul meu pentru asta, în discuții cu intelecte de mătură.

Superior. Elitist. Arogant. Să arăți cât ești tu de tare, de asta scrii – nu, de fapt asta e atât de departe de firea mea încât iese de pe foaie. De când mă știu mi-a plăcut să joc cu adversari apropiați de nivelul meu sau mai buni, pe absolut orice fel de teren – sport, muncă, pasiune, discuție.

Victoria asupra cuiva net inferior pe subiect nu-mi aduce niciun fel de bucurie, că-i vorba de biliard/whist/traforaj, că-i vorba de o discuție în contradictoriu, că-i vorba despre o decizie de muncă. Mai mult de atât, nu simt nici înfrângerea în fața unui oponent slab, sunt atât de conștient că m-am jucat să văd până unde pot să-mi împing execuțiile, că nici măcar când începe celălalt să se fălească nu mă prinde nicio voință de răzbunare, e prea la îndemână – se întâmplă câteodată să mimez furia înfrângerii doar ca să ridic atmosfera jocului(așa cum fac și cu fiică-mea).

Cu alte cuvinte, nu-mi aduce nimic, nici bucurie, nici ambiție, nici perfecționare, nimic. Să crezi că eu țopăi cu mâinile sus prin casă când reușesc să-l conving pe Gigel, cu patru clase și singura noțiune de drept luată de pe libertatea.ro din divorțul lui Zăvoranca, că am dreptate cu privire la o prevedere legală – e absurd.

Să crezi că mie îmi crește stima de sine când îi arăt unuia, care crede că pe vremea lui Ceașcă România avea cea mai performantă industrie, armată și agricultură din lume, că tancul cu laser e fabulație – la fel de asburd.

Nu de asta scriu.

Scriu pentru că îmi pasă. Scriu pentru că mă doare, fizic mă doare, să văd cât de jos suntem pe lângă cum am putea să fim cu un pic de efort, nu mult, un pic de efort, un pic de conștiință, un pic de grijă pentru locul în care trăim, pentru omul lângă care trăim, un pic de bun simț, un pic de corectitudine, un pic de zel, un pic de muncă.

De asta scriu. Cred din tot sufletul că fiecare trebuie să facă tot ce poate ca să ridice spațiul în care trăiește, om și loc deopotrivă. Știu că e de-o naivitate înfiorătoare dar vă spun sincer că de asta nu am plecat până acum și de asta am investit enorm, ca timp și resurse, în orice am crezut că poate face o picătură de diferență în bine.

Știu foarte bine că-n scris sunt de multe ori cinic, dur, nemilos, lipsit de empatie, dar asta e modul meu de a mă raporta la idei și mase de oameni definite de ideile respective. Nu e o mască, așa sunt eu când mă duc pe zona de strict rațional – culmea e că fix plecarea spre zona asta, unde cred eu că ar fi de construit modele și mentalități cu extraordinare efecte practice, e dictată tocmai de empatie, de dorința de bine, de creștere, de educație, de hai să fim mai buni și tu și eu.

Dau ieri peste articolul ăsta, unu din șapte români trage apa la baie într-un spital, SPITAL, ba unul dintre ei se mai și laudă că n-a tras-o. Și-mi aduce aminte de-o fază de acum două luni din Bistrița – baie de ”mall”, pisoar deasupra căruia scrie cu litere mari, imposibil de ratat, DEFECT; unde se pișă primul venit? acolo, că până la cabină mai era un metru.

Apoi mă duce imediat gândul la discuția cu unul dintre noii mei vecini, în care nu trecuseră cinci minute și am avut așa:

noi am fost aici primii(pentru că, dacă ești primul undeva, îți crește un coi în plus și ai drepturi atât pe terenul tău cât și pe terenul altuia)
legea e făcută să fie încălcată(da, citat direct)
să fac eu ce lucrări trebuie ca să-mi rezolv problema creată de el prin nerespectarea legii.

A fost un schimb de vorbe exact pe tiparul de pe net – vine Gigel, sare din prima zbârlit la tine că se simte cu musca pe căciulă, nu recunoaște nicio clipă că greșește ba, mai mult, e în stare să spună că albul e negru pentru a-ți arăta că de fapt el e victima și tu ești agresorul.

Deși până la urmă a zis că a înțeles ce are de făcut, nu mișcă nimic. Al doilea vecin care face la fel. Într-o săptămână-două o să le vină scrisorele de dulce de la legea care e făcută să fie încălcată. Pe chestii simple, de rezolvat într-o zi, cu 2-3 sute de lei, o să se ajungă la timp pierdut prin tribunale și cheltuieli de mii de lei.

De ce? Pentru că românul preferă să meargă până la ridicol doar ca să nu-și admită vreo lipsă(că e analfabet funcțional și nu a înțeles nimic din text/că nu a avut de unde să învețe să tragă apa) sau greșeală.

E clar ca bună ziua că e greșit să nu tragi apa într-un spital, să arunci gunoiul pe jos când la doi metri ai coș, să arunci apa de pe acoperișul tău pe casa vecinului, să parchezi pe locurile speciale dacă nu ai dreptul – ia vezi cum ți se răspunde când, indiferent cum o faci, îi atragi atenția unuia din ăsta că nu-i în regulă… te doare mintea când vezi cu câtă violență curg justificări aberante și nimicnicia ta ca om care se bagă unde nu-i fierbe oala.

Adevărul e că pentru generația asta e prea târziu. Nu există un efort concentrat de educație civică, juridică și politică în țara asta, nici măcar din partea celor care au putea-o face.

E plin de – nu-mi pierd eu timpul, nu-mi fac eu nervi de pomană, nu mă murdăresc, oricum nu are niciun efect – spuse cu superioritate spre cel care își face nervi, își pierde timpul, se murdărește, încearcă.

Nu le mai răspunde la toți idioții că nu-i schimbi cu nimic, cine are minte să înțeleagă, înțelege, cine nu, nu. A ajuns pasivitatea motiv de laudă și de ridicare deasupra vulgului, motiv de făcut mișto de fraierii care se consumă aiurea.

Din cauza asta nu s-a schimbat nimic în ultimii 20 de ani. Nu pentru că românul e imposibil de educat, civilizat, schimbat, ci pentru că nu i s-a bătut obrazul în fiecare zi, cu fiecare ocazie, de către fiecare român o brumă mai educat, de asta. În lipsă amenzii unui stat funcțional, asta era singura șansă.

Da ce? E treaba mea să-l învăț eu să tragă apa și să se spele pe mâini după ce se cacă? Bineînțeles că nu. Auzi, dar când deschizi baia apăsând pe clanța aia și mirosind mirosul ăla e treaba ta?

Atenție mare! Eu nu-i judec pe pasivii superiori și nici nu le cer să iasă din bulă, să-și consume timpul și nervii și orice altceva. Punctez doar că de fiecare dată când se plâng de lipsa cruntă de normalitate din România, nu au făcut ce le stătea în putere să facă. Atât. Dacă făceau parte dintr-un dialog constant cu cei mai puțin educați decât ei, indiferent de ton, timp de 20 de ani, am fi stat altfel.

Mie mi-a stat în putere să scriu. Așa am ajuns la mulți, mulți de tot. Nu cred că am schimbat în bine pe vreunul, dar asta nu pentru că am ales eu un instrument bont ci pentru că am fost neglijabil și am fost neglijabil pentru că majoritatea au stat deoparte.

Urăsc să fac lucruri inutile. Nu suport să fac ceva pentru că așa se face, știind că n-o să aibă niciun efect practic. Și totuși asta fac de zece ani de zile, încerc să explic normalitate pe net și-n viața de zi cu zi. Degeaba.

Hai, dom’le, că nu chiar degeaba, sunt oameni care te urmăresc. Da, oameni la fel de educați ca mine, care n-au nevoie să le bat eu obrazul să tragă apa. Iar dacă e vorba de cititori pentru cărțile mele, dacă mă apuc mâine să scriu despre viață, mâncare și România frumoasă, atât cât este ea, în 6 luni adun de zece ori mai mult public decât am adunat în zece ani. Pe pariu.

Pentru generația asta e prea târziu. Atât pentru cei needucați, cât și pentru cei pasivi, cât și pentru cei ineficienți ca mine.

Dacă vrei să schimbi ceva trebuie să te pui într-o poziție din care poți să forțezi schimbarea nu s-o predici. Politic, administrativ sau financiar, trebuie să ai o pârghie, altfel e degeaba. Iar de schimbat nu trebuie să schimbi pe cineva anume ci un mod de-a face lucrurile din care să iasă o altfel de atitudine și mentalitate pentru generația viitoare.

Un deceniu de discurs inutil mi-a ajuns, sunt extrem de conștient că suntem prea puțini activi în jocul ăsta ca să schimbăm ceva și că din păcate asta e o realitate constantă a prezentului. Așa că de-acum înainte o să-mi țin observațiile impotente pentru mine și pe net și pe stradă.

Mage, abia ajuns în capitală și prospăt ieșit de pe porțile unei magistraturi prea departe de principiile dreptului pentru el, gata să se lupte cu morile de vânt și mârlănia mioritică, a murit aseară.

PS. pentru cititorii mai noi, Mage sunt eu, poreclă din facultate și nume de online mulți ani de zile.