Impresionați de potențialul pe care cutremurele le-ar putea avea în industria de lapte, cercetătorii britanici de la Institutul Masonic de Lactație au testat douăzeci și unu de subiecți, jumătate brune de Austria, jumătate bălțate de Cârlibaba, într-o fermă secretă din Vâlcea.
Rezultatele au fost următoarele, clasificate după perioada de mulgere:
– în timpul cutremurului: trei cercetători cu traume craniene, o asistentă lovită în buca dreaptă. Aparent vacile răspund negativ la mulgerea seismică.
– la 15 minute după: producție impresionantă de lapte bătut și materie bălegoasă. Vacile s-au … pe ele de frică. Cinci asistente leșinate, nu erau învățate cu mirosul de lapte bătut.
– la 30 de minute după: vacile de Austria au început să dea lapte simplu, vacile de Cârlibaba au ieșit la o pauză mică.
– la 45 de minute a venit prima replică a cutremurului: vacile de Austria au început să dea direct unt, în cubulețe. Cele de Cârlibaba au luat cubulețele și-au șters-o cu untul, mugind nervoase că ele în condițiile astea nu pot lucra și se duc să pască în Spania.
Cercetătorii au concluzionat fără drept de apel că ce obții dacă mulgi vaca după cutremur depinde numai și numai de vacă.