Vine zilele trecute un bucureştean la mine-n cârciuma din Muereasca. L-am văzut că e deja luat, de când a intrat pe uşă. Bag mâna-n foc că-i terminase ţuica mă-sii ş-acum bagabonţea cu flama aprinsă, după beutură. Zicea că-i scriitor, beţivanul. Şi numai ce începe să trăncăne la masă:

– Ascultaţi aici la mine! Femeia e ma-te-ri-a-lis-tă! Materialistă.
Mai ies şi eu din cas’ pe stradă, ca tot omul. Nu des, dar ies. Una nu se uita la mine, bă. Una! Vă zic sincer şi vedeţi şi voi, n-am trăsături aşa urâte. Dar na, nu mă tund, port haine de căcat, stau mai neîngrijit aşa. Una nu s-a uitat la mine!

Deja pusesem mâna pe cârpător, gata să-i pălesc una după cap. Ce-i drept, nu minţea. Avea un păr, ziceai că-i pieptănat de limba vacii. Şi o ţine pe-a lui bucureştenu’

– Una nu s-a uitat la mine! Până vinerea trecută. Am stat şi am dospit-o toată săptămâna. M-am chibzuit. Mai o supiţă, o fideluţă, un cartofior. Îmi place să mănânc sănătos. Şi am pus leu peste leu, până vineri. Şi cu ce-am strâns peste săptămână, mă duc la restaurant. Mă pun la masă, picior peste picior, pumnii sub bărbie, ca belferul.

Tot povestea plăvanu’ şi învârtea pe deşte un telefon din ăla vechi, de acu’ 15 ani. Din ăla fără culori, cu tastatura beştelită şi ecranul spart.

– Belfer! Ridic mâna şi-l strig pe cocoş. Îmi comand o piţa cu tot cu sos. Acuma, vedeţi voi? Am avut bani şi mi-am luat ş-o bere. N-a mai intrat toată piţa. Iar alea două felii rămase, le-am pus la loc în cutie şi le-am luat la pachet. Futere!

Băi, frate, şi ies aşa din restaurant, dau să merg spre casă. Avem cutia de piţa în palmă. Şi numa ce văd toate femeile de pe stradă că întorc capul după mine. Materialistele, marţafoaiele nu ştiau că am acolo numa’ două felii. Credeau că e toată piţa! Buahahaha!
Da, bă. Şi ce-or fi zis? Ia uite-l, fată, pe ăsta. Are bani, nebunu’. Nu găteşte.
Deci le sticlea ochii după mine ca după portofel.

Deja mă plictisise sciitorul lu’ peşte prăjit din Bucureşti. Plec de la bar şi mă proptesc în faţa lui, cu gând să-l scol de la masă. Ăsta mai ia o gură de votcă şi se uită tălâmb spre mine:

– Auzi, da’ uaifai aveţi aici?
– Nu ştiu ce-i aia, nici dacă am, dar tu sigur ai nişte draci pe piele. Şi mi-e că ţi scarpin!

L-am apucat pe nebun de guler, să dau cu el afar-pe uşă. A început să-mi facă aroganţe. Că el a zburat cu elicoptere, că îmi ia toată familia şi tot satul la rând şi ne bate pe toţi la şah.

„Eşti smecher, mă? Eşti al dracu, ă? Ia, aşază piesele. Te umilesc, fraiereee! Şi fără regină.” Numai aşa a ţinut-o până să-i fac vânt în mormanul de bălegar de lângă puţ.

Mai zice omu’ prostii la beţie. Dar tâmpit ca ăsta din Bucureşti, io vă dau scris că n-am mai auzit pe faţa pământului!