Un film aruncat injust în categoria sf-urilor; singura scenă ce ar putea îmbrăca fantasticul are câteva secunde şi coboară cortina. Ştiinţific? Nici măcar. Călăuza este un film de primordialitate telurică, nu avangardism celest.
Farfuriile zburătoare sunt înlocuite cu farfurii sparte, acoperite de mâl. Roboţii şi laserele nu au rost în lumea cioturilor, a frunzelor prăfuite, a lingurilor uitate pe fundul bălţii.
Mi-a plăcut, dar asta nu îl face automat un film bun. Am sesizat elemente care foarte uşor l-ar putea transforma într-un film plicticos, leşietic, imposibil de înghiţit două ore jumate, în continuu.
Totul ţine de gusturi, de sensibilitatea, firea spectatorului.
Nu are legătură cu educaţia sau cultura cinematografică – Toţi snobii care scrâşnesc infatuaţi “Nu ti-a plăcut pentru că eşti un incult!” dovedesc superficialitate şi obtuzitate. Nu înţeleg cum au putut să urmărească filmul până la final, încărcaţi de extazul revărsat prin recenzii şi comentarii.
De ce mi-a plăcut? Pentru că e despre amănunte: despre culori, mirosuri, sunete, elemente banale analizate şi descrise exhaustiv. Nu prin cuvinte, ci prin imagini. Mii, zeci de mii de fotografii lipite într-un film care “dă zoom” fix la distanţa care îmi place.
99,9% din informaţie este transmisă prin imagini şi sunete, nu prin replici. Conflictul realism – idealism construit prin dialog mi se pare cel mult mediocru. Da, personajele etalează nişte teorii, îţi transformă mintea în judecător. Însă nu supliciul lor filozofic m-a convins să urmăresc “Călăuza” cap-coadă.
Un film la care trebuie să priviţi relaxaţi, fără pretenţii, fără mania literaturii de anticipaţie.
Priviţi-l relaxat şi sincer, s-ar putea să vă placă.
PS: Actorii şi regizorul au murit tineri – infarct sau cancer. Altfel simţi leşia, mâhnirea, otrava filmului, când realitatea picură din ecran pe tine.
PPS: Adorabili “specialiştii” de pe IMDB. Cele mai multe note sunt de 10 şi 1.
Ăia care au dat nota 1 sunt revoltaţi pentru că nu au văzut cyborgi şi extratereştri.
Iar cei cu 10 îl fetişizează pe Tarkovskiy până la bale.
Cel mai minunat, extraordinar, fantastic EVER! Dar na, nu e pentru toată lumea, inculţilor care nu v-a plăcut vouă de inculţi ce sunteţi! Este metaforic, băăă! Este simbolistic, doar pentru deştepţi ca mine.
Cam la asta se rezumă recenziile celor care au dat 10. Ar fi dat şi 20 la câtă metaforă şi simbolistică au tras pe nas.
Totuşi, n-am văzut măcar unul să explice câinele negru. Ce simbolizează câinele negru, bre, genii entelectuale ce sunteţi?
L-am văzut cam acum 10 ani, seara când veneam obosit, am adormit. L-am revăzut acum 5-6 ani la fel nu prea am rămas cu ceva story în cap. Îmi place ideea de post apocalipsă, îmi plăcea să văd peisaj sovietic asemănător cu al nostru după atâtea filme americane, totuşi mă plictiseşte stilul de cadre lungi, dialoguri de 2 lei care nu sunt relevante la şirul poveştii, sau nu te ţine lipit, artă nu poţi spune că e, tehnic regizorul a ştiut să ascundă cu alb negru diverse defecte, se vedea mai umbrit la început, aia nu e artă e ca şi cum un regizor foloseşte un shaky cam ca să ascundă faptul că actorii nu au experienţă în filmele de acţiune.
De acord cu dialogul, în cel mai fericit caz, mediocru.
dar are 10 şi pe rotten tomatoes de la critici. Nu are cum să aibă 10, ar trebui să nu te plictisească în primul rând, face abuz de peliculă, facem mult să fie. Când am timp mă mai uit la el încă o dată, cu subtitrări să vedem, poate mă loveşte.
Păi tu ai văzut varianta în rusă, fără traducere? 🙂
@Corban: avea, dar era decalată.
L-am vazut in liceu, dupa ce am dat de fratii Strugatki (pe care i-am redescoperit recent) si trebuie sa recunosc ca m-a impresionat mai mult Picnicul lor la momentul respectiv.
Oricum, am mai scris si eu anul trecut despre fetisizarea lui Tarkovski si obsesia pentru “canoane”: http://www.krossfire.ro/tarkovski-frate/
Foarte bine punctată esența filmului prin prisma imaginilor, deși, pe alocuri, și dialogul are însemnătatea lui. Ca în mai toate care există pe lume, unora li se poate părea o porcărie, demnă de turnat în WC și tras apa, altora, dimpotrivă, să le curgă balele de admirație. Cred că Tarkovski a țintit sublinierea unor idei fără corset pe care fiecare le poate rumega în voie, fără vreo opreliște. Și mie mi-a atras atenția câinele ăla negru care se tot plimba… poate expresia incertitudinii, îndoielii, obscurității din oameni, dar mai meditez la asta. 🙂
Între timp, am aflat semnificaţia câinelui de la profesorul de filozofie despre care îţi povesteam (Domnul V).
Este mesagerul dintre lumi. Un fel de Cerberus al grecilor, gardianul lumii de dincolo.