Sunt la Therme: o mică excursie de recuperare psihică. Nu am găsit alt remediu pentru trauma provocată de jocul sinistru alor noştri.
Mi-am reprimat mare parte din amintiri, timpul vindecă orice rană. Probabil, peste ani şi ani, voi avea în memorie doar faza în care Denis a călcat strâmb. Au venit patru voinici şi l-au urcat pe targă. Zece minute mai târziu, vedem aceeaşi targă cu rănitul Denis şi şase voinici opintindu-se. Atacant cu greutate.
La Therme este cum mă aşteptam – Idee austriacă pusă în practică de români. Dacă nu stai o oră la coadă cu alţi o mie de concitadini năduşiţi, parcă nu ştii să apreciezi umbra palmierului de Hibiscus.


