Taximetristul, etalon social

taxi

Nu că aş avea ceva cu taximetriştii…

A trecut mai mult de un an de la tragedia Colectiv. Am înţeles atunci, în efervescenţa emoţională, aproape orice părere despre subiect. Nu am fost de acord cu ele, dar le-am tolerat, gândindu-mă că psihicul nostru anchilozat în banalitatea cotidiană nu poate răspunde corect unui şoc. Nu putem funcţiona, fără antrenament dăm rateuri.

Aşa mi-am explicat la acea vreme toate teoriile imunde care au împânzit societatea, agăţând într-însele atenţia şi chiar aprobarea conaționalilor. Dar a trecut mai mult de un an, efervescenţele s-au stins, nivelul emoţiei a scăzut suficient cât să lase loc raţiunii. Am avut timp să legăm elementele într-un fir logic. Şi totuşi, s-a întâmplat noaptea trecută. Deja am pierdut numărul taximetriştilor convinşi de următoarea teorie:

– Fac ei ceva şi la alegerile astea, fac ei. Păi cum au înscenat atunci cu Colectivul.
Am mai trecut prin asta în alte n taxiuri, nu aveam chef, am încercat să extirpez partea bolnăvicioasă a dialogului.
Continue reading

Taximetriştii intelectuali din Bucureşti

De Ziua Copilului, ne-am gândit să organizăm un concurs, sponsorizat prin munca domnişoarei Punct. Mai exact, trei şedinţe foto pentru copii, gratis. Şedinţe al căror preţ cumulat este în mod normal 225 de euro. Trebuia doar să te înscri în concurs, dând „like” şi „share” paginii noastre de facebook. Iar noi, folosind un program de randomizare, declaram câştigători primii trei copii.

Repet, nu trebuia să plăteşti ceva, şedinţele foto erau cadou pentru copii. Şi dacă nu erai interesat, nu îţi băga cineva cu forţa pe gât concursul, nici nu îţi fura preţiosul „like”.

Cam atât a înţeles un tată responsabil şi ilustru comandant de Logan la Speed Taxi:

prtscr1
Continue reading