Mă uitam la ea ca la o scoică rozacee, crudă, încă îmbibată de mirosul sălbatic al bălţii. Cu cât îmi apropiam ochii de intrare, poarta se ridica tot mai semeaţă, cărnoasă şi înmiresmată, precum buzele unei plante carnivore. Şi odată cu ea, îmi înflorea dorinţa exploratorului însetat. Pofta de a simţi, de a gusta, de a pătrunde. Iniţial, gentil, gâdilând firele cârlionţate cu vârful limbii. Şi apoi tot mai îndrăzneţ, mai adânc, mai pe nerăsuflate, gonind nebuneşte în juru-i, cu limba încordată şi ţanţoşă ca un vârf de lance.

Poarta zdruncinată în valuri de salivă şi sudoare a început să tremure şi, în mijlocu-i cleios, gaura cheii s-a dilatat într-un mic ochi de mlaştină clocotită. Am atins-o cu vârful degetului, am apăsat şi am simţit căldura umedă erupând din gaura tot mai tremurândă şi mai căscată.

Am continuat să împing, dintr-un automatism al instinctului primordial. Nu simţeam concupiscenţa, ci naturaleţea actului dirijat de un cântec hipnotic. Împingeam degetul tot mai adânc şi, mai apoi, întreaga mână, captivat de un sunet desfătător, asemenea celui produs de aerul eliberat dintr-un balon printr-o fantă minusculă.
Continue reading