Se duc norii – jurnal de vacanță pe litoralul românesc

Azi vântul s-a mai potolit, cel puțin dimineață a scăzut sub 200 la oră. Asta înseamnă că am putut merge pe plajă fără să legăm copilul cu sfoară de mijloc, chiar dacă restul de chestii luate cu noi au trebuit ancorate cu pietre…

Fiică-mea, după cum era și de așteptat (că așa e și tac-su), s-a declarat total deranjată de prezența nisipului între degete și a scoicilor pe plajă, de a trebuit s-o șterg pe picioare odată la 3 minute și nu s-a deplasat fără șlapi nici un metru.

Apa mării e rece tare de la furtună așa că a petrecut câteva minute cu colacul în piscină. Bucuria mare au fost de fapt locurile de joacă – ăla interior, cam sărăcuț și cam spart pe finalul de sezon și cel descoperit la hotelul de lângă, care avea de toate, inclusiv supraveghetor.

Tot zic de copil pentru că ăsta micu Continue reading

Vis, frate! – jurnal de vacanță pe litoralul românesc

Primul nostru concediu veritabil în 3 ani de zile (adică nu de genul – își ia nevastă-mea 4 zile că e epuizată și vrea să doarmă un pic mai mult sau îmi iau eu două zile și trag o fugă la o baltă sau pe un munte, să pot să-mi aud gândurile, dar mă întorc mai obosit decât am plecat).

Plecăm pe la 4 dimineața, deși planul era să demarăm la miezul nopții și dă-i și mână. GPS-ul blestemat își face din nou datoria și mă duce pe o rută mai lungă decât calculasem pe PC și în loc de 7 ore fac 9 jumate. Parfum, nu alta. Ce-i drept și eu merg ca melcul cu Ioana în mașină…

Ajung pe litoral într-un final, dărâmat (nu eram un monument de energie nici la plecare) și când dau să deschid ușa mă lovește uraganul Viorica (l-am botezat pe loc după soacră-mea că e o prezență la fel de plăcută). De la mașină până în hotel am ținut-o pe Ioana de călcâi ca pe zmeu (să vezi cum fâlfâia micuța în aer), pe nevastă-mea au ancorat-o cât de cât o parte din bagaje iar pe mine, mă rog… burta. Continue reading