O isterie naturală

Atenția a devenit valută și coronavirusul ne scrie un cec în alb – credeam că oricine n-a trăit în beci ultimii zece ani știe lucrul ăsta, însă înțeleg că fenomenul e evident numai pentru cei din industria de publicitate/jurnalism.

O să-l explic simplist, doar ca să nu-l mai văd folosit aiurea de conspiraționiști ca dovadă a planului diabolic din spatele epidemiei: altfel n-ar vorbi atât mass-media despre asta, dom’le, sigur e comandă de la masoni și iluminați!

Aproape toată istoria umanității, cea mai vânată resursă a fost pământul de sub picioare. Cât de bogată în vânat era zona, cât de blândă era clima și cât de fertil era solul făceau diferența între o populație numeroasă cu ritm rapid dezvoltare și-un trib sortit dispariției. Treptat au devenit importante și resursele de sub pământ, odată ce a devenit posibil să ajungi la ele. Aurul, argintul, petrolul și așa mai departe.

Revoluția industrială a adus un mod nou de îmbogățire – produsul. Averile puteau fi acum făcute din ce ieșea pe poarta fabricii, iar umanitatea devora orice îi făcea viața mai ușoară. Ideile de produs și capacitatea de a le fabrica erau noua comoară și câteva decenii la rând pe asta s-a purtat bătălia economică.
Continue reading

Cum ar arăta refugiatul român?

Nu sunt pentru primitul cu brațele deschise a refugiaților, este evident că pe termen scurt o infuzie de cultură radical diferită nu poate crea decât probleme masive și este la fel de evident că fanaticii lor sunt mult mai răi decât ai noștri (și cine susține altceva, dând exemple care nu au nicio legătură cu religia/cultura, e idiot).

Dar:

Pentru numele lui Dumnezeu ce au de-a face lucrurile de mai sus cu isteria creată de niște secvențe în care refugiații sunt îmbrăcați de firmă sau sunt agresivi cu forțele de ordine?

Ia gândiți-vă o singură secundă la o chestie simplă: acum câteva luni Putin intra peste noi și România devenea teatru de război. Câți dintre noi am fi încercat să ne punem familiile în siguranță, ducându-le în vest? Mulți foarte mulți. Continue reading

Ah, bine

Pe vremuri eram un artist al multi-taskingului, împărțindu-mi atenția între 4-5 sarcini diferite fără mari probleme dar situația s-a schimbat dramatic în ultimul timp, mai ales de când a venit pe lume asta mică și mi-a prăjit în primele șase luni aproximativ cinci miliarde de neuroni.

Și uite așa am ajuns să mă forțez îngrozitor să pot urmări niște chestii elementare când lucrez, adică un meci de tenis, un documentar, un serial sau ce vorbește nevastă-mea. Na acuma cu primele nu e mare pericol, că nu se supără dacă le mai pierd firul din când în când dar la ultima e bai mare când se întâmplă.

De aia sunt deosebit de vigilent la cuvintele pline de înțelepciune ale nevestei, exact cum se întâmpla și ieri. Continue reading