Omul şi pădurea

Ideile puternice obârșesc din inima pădurii. La apogeul creaţiei, Eminescu a rămas înrădăcinat în codrul copilăriei, înfrăţit cu stejarii, gorunii, duzii…

Tresărind scânteie lacul
Şi se leagănă sub soare;
Eu, privindu-l din pădure,
Las aleanul să mă fure
Şi ascult de la răcoare
Pitpalacul.

Ce poate fi mai curat, mai neprihănit şi aristocrat decât glasul pitpalacului? Pit-paaa-lac! Pit-paaa-lac! Pit-paaa-lac! Lac, lac, lac… Lacul codrilor albastru nuferi galbeni îl încarcă. Tresărind în cercuri albe, el cutremură o barcă.

„Dudul”, „Hoţii la corcoduşe”, „Mărul pădureţ”, „Curgeau nucii”, „Ghinda fermecată” – Doar o parte infimă a operei ce nu a mai apucat lumina zilei.
Continue reading

E furt sau nu e?

La articolul de aici am avut un comentariu în care mi se vorbea de furtul masiv al copacilor din pădure, plus somația să nu spun că nu e furt că se știe cum se primesc aprobările pentru tăiere…

Să facem puțină lumină peste problemă:

Când e vorba de pădurea omului nu, nu e furt, nu are cum să fie furt pentru că e a lui și dacă e a lui nu are cum să se deposedeze de proprietate singur. Nu e legal, nu e corect, nu e logic, e o mizerie cruntă dar nu e furt. Continue reading