Ce țin femeile în poșete?

Poşetuţă – ditamai tolba de 5 kilograme pe care ea o poartă cu o lejeritate herculeană, de care nu ai crede-o în stare când îţi spune pisicoasă:

Tati, nu mă ajuţi cu pâinea asta? Că îmi rupe mâinile…

In sacul ăla fără fund se găsesc o sumedenie de dispozitive de neînţeles pentru noi dar deosebit de utile pentru ele:

medicamente pentru toate bolile pământului, oglinda de belit ochii în ea când deschizi din întamplare sacul, gloss de buze, agendă goală, zece perechi de chei, inclusiv de la casa bunicii care s-a dărâmat în ′79 fiecare cu două brelocuri, multe pixe în caz că odată şi odată are chef de scris în agenda goală, portofeluri, telefonuri, cremă de mâini de zi şi noapte, cremă de picioare de zi şi noapte, cremă de corp de zi şi noapte, o pereche de Continue reading

La cină – Povestiri de sub papuc

Mă uitasem la Raymond Blanc două zile şi două nopţi non-stop, aveam ochii crăpaţi şi ieşiţi din orbite de la atâta informaţie, dar mă simţeam pregătit. Cu atitudinea asta am ieşit triumfător din casă, când abia se crăpase de ziuă şi am luat-o spre piaţă, în căutare de ingrediente de cea mai bună calitate pentru prima cină pe care o pregăteam vreodată. Romantică, bineînţeles.

Peste două ore m-am întors trăgând doi saci imenşi după mine, plini cu toate buruienile pe care gospodinele mi le băgaseră pe gât, cu vreo doi peştalani mari cât braţul şi mai mulţi mici, c-un picior de viţel şi juma de pulpă de porc, trei găini jumulite şi două tone de legume, plus două sacoşe cu fineţuri. Mi-am zis să am de rezervă în caz că nu nimeresc perfecţiunea din prima.

Când am intrat în bucătărie, mai mult mort decât viu, târâind sacii ăia infernali cu ultimele puteri, mi-am spus că peste câţiva zeci de ani gastronomia mondială se va uita înapoi cu adâncă recunoştinţă spre ziua în care eu am început să gătesc. Continue reading