Malambu

Drumul central părea o piele de șarpe, tăbăcită. Pe un fundal pământiu se ițeau petice negre de asfalt și smocuri verzi, crude, răsărite din balegi tasate. A fost liniște și pustiu, puteai să auzi pisocii sugând sub căpițele de fân. Sătenii fie pândeau de prin cocioabe, fie fugiseră din calea unei urgii.

Drumul colorat venea dinspre oraș și se intersecta cu poteca bătucită de-a lungul gârlei uscate. În intersecție, câteva scânduri cu urme de sfinți se propteau pe tubul unei fântâni. Păreau rămășițele unei troițe vandalizate de timp și nepăsare.

Au început să iasă câinii pe sub uluci și au urcat la drum, formând o haită înaintea lui Ștefuț. Nu latră, nu mișcă, doar așteaptă cu privirile înfipte în noul venit.

Primul glas de întâmpinare a fost al unui vițel, uitat să flămânzească în vreun grajd dărăpănat. Glasul s-a scurs în fântână și s-a spart în ecouri tremurate. După o analiză severă, câinii au plecat plictisiți spre gospodării. Fântâna plânge. Continue reading

Casa veche

Ștefuț a ajuns în Casa Veche cu o geantă de voiaj plus o tolbă ciuruită de bețe telescopice și cârlige. L-a așteptat o arșiță uscată, mai tăioasă decât supliciul îndurat în tren, jumate de zi. Simțea aerul mișcând pe sub cămașă doar atunci când îl dezechilibra peronul compus din trunchiuri de salcâm, sparte pe jumate.

Din gară cobora o potecă de praf, separând oștirea aracilor câteva sute de metri, până la ulucile primelor gospodării. Satul părea mărunt: o adunătură de case, grajduri, petice cu zarzavat, toate înghesuite între movile scundace, acoperite cu viță de vie.

Focul verii a lustruit strugurii plini de zahăr, gata să plesnească. Aracii sunt goi, cocoșați peste ciorchinii supraponderali. Par o armată înfrântă care cerșește îndurare cu capul plecat. Cerșetorii dezbrăcați sunt infiniți, urcă odată cu movilele spre un alt sat, de-a lungul unei gârle uscate.

Ștefuț își mângâie tolba cu undițe și privește pofticios în dreapta spre chipul trandafiriu al Oltului. Lunca Oltului tremură, ca într-un clocot. În ea se dizolvă movilele cu zemuri dulci, iar aracii lunecă spre izbăvire. Continue reading

Secera

Regina viespe lunecă liniar prin aer ca un tramvai înaripat. Sfârtecă sub siluetă aburi sulfuroși, fileuri de gaz dulce, mocirlos. Își privește coloritul feței întins de inelele bălții. Plutește, tremurând aripioarele cu gingășia buzelor unei cântărețe de jazz. Sub vibrația-i unică, putoarea de fund putrezit se preface în parfum.

Stefuț se îndreaptă alene spre grădina cu lăptuci. Cu dreapta ține telefonul, iar cu stânga bălăngăne o seceră, razant cu gamba fragedă și blănoasă.

„Fudulii, nu mai pot, să moară! Deci îmi venea…”

Bătrânul îl privește neîncrezător și varsă un sac de știr în pătulul scroafei.

„Deci îmi venea să-mi zbor singur capul în Bucureștiul ăla!”

Scroafa simte mirosul de mocirlă printre uluci. După o noapte furtunoasă, s-a prăvălit dogoarea și pământul încins își suflă zăpușeala. Știrul de ieri s-a opărit în sac; sfârâie și naște bețive.
Continue reading

Catifea

S-a uscat pălămida peste lacrimi de ciment, mormoloci mumificaţi strănută cenuşa în puţuri. Fără boare de vânt, amprenta tălpilor se dizolvă în coloane verticale, şerpuite doar de lentoarea moleculelor. Pustiu şi flămând, cerul aspiră inerenţa telurică. Stefuţ îşi răsfaţă fesele într-un muşuroi abandonat; chircit, sub palme frământă grumazul, îşi stoarce granule de sare din pleoapele arse.

La o cocoaşă de izlaz mai sus, Mirana se roteşte cu mâinile întise şi cântă. Miracole centrifugale i-au întins fusta şi clopotul s-a transformat într-un titirez înflorat. Singurii ochi care i-ar putea urca pe coapsele dezvelite tremură maturaţi într-o saramură uscată.

– Lie, lie, ciooo-cârli… heeei, Stefuţ! Stefuuuţ!
Continue reading