Amnistia înaintea boilor

puşcărieNoii stâpâni peste tarla, votaţi senin şi democratic de argaţii tarlalei, vor Legea amnistiei şi graţierii. S-a rezolvat din scoarţă-n coajă programul de guvernare şi a mai rămas un ultim, imperativ pas: eliberarea infractorilor.

Pe ce se bazează propunerea stăpânilor? Mesajul, dezbrăcat de ţoala demagogiei şi a vrăjelii croşetate, se rezumă la familiara vorbă “Hai să punem carul înaintea boilor!”

Trebuie noua lege a aminstiei pentru că noi, românii, nu avem condiţii în penitenciare. Dovada? Amenzile pe care noi, românii, le primim din partea CEDO. Dacă au stabilit curţi şi consilii europene că nu sunt condiţii, ce putem face? Afară cu toată lumea!
Continue reading

Marea amnistie electorală este corectă

ponta“Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la articolul 1 (personalul bugetar – n.r.) trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control, a unor prejudicii.”

Pe scurt, pensionarii, mamele şi bugetarii nu mai sunt obligaţi să înapoieze banii primiţi în plus, ca urmare a incompetenţei statului.
Matematic, decizia este greşită. Pentru că o sumă de bani a fost ruptă din bugetul statului şi distribuită injust unor cetăţeni.
Continue reading