Un start de milioane

Ieri a ajuns Dani la Vatra Dornei, să-ncepem fotografiile pentru Dracula’s Kitchen II și l-am băgat în ședință de la prima oră. În stilul lui obișnuit de viking pacifist, care nu se sperie de nica, n-a zis nici câr nici mâr pus în fața listelor cu pozele ce țineau de el, numai s-a îndoit un pic din neuroni când a văzut pe-acolo capre negre, mistreți furioși și galopuri sub stele.

L-am liniștit cu un – alea nu se pot face că-i zăpada de doi metri pe-acolo și trebuie înlocuite – și, văzându-l pus pe treabă, am hotărât că dacă-l ține vâna de viking, ieșim să facem două rețete în cadru natural. S-a uitat la mine așa, ca după două ore de somn pe tren, – cum să nu-l țină?

Bun, hai!

Mergem la magazin, doi masculi feroce și-o listă de ingrediente și cumpărăm tot ce ne trebuie pentru două supe de mare angajament gastronomic, apoi ne îndreptăm privirea spre alte unelte trebuincioase.

”O dulie bună și-o secure”

”Secure? Ce-i aia?”

Nu, nu eram în Covasna și pâine deja luasem.

”Bărdiță”

”Nu știu dacă mai avem bărdiță, dar e topor”

Dani s-a lipit imediat de ditamai toporul, făcându-mă să mă întreb dacă vikingul ăsta a urcat vreodată prin pădure, cărând atâta coadă după el (mai târziu, când m-a întrebat dacă nu luăm și păcură pentru aprins focul mi-am dat seama că e o varietate de viking de la câmpie).

Mergem în altă parte și găsim și toporișcă, una ușurică, cu balans perfect când o ții de sub lamă (că așa stă în cingătoare). Și dulie am găsit, că am una în baie care acceptă un bec dintr-o mie și ăla trebuie să fie no-name, de să-l iei la ghici… nu, nu mai pozăm în baie

Luăm și niște lemn uscat din peco, de zice Dani că are preț de aur și vânzătorului nu i-a venit să ceadă că vrea așa ceva (să fim acoperiți și fără păcură.) și pornim spre un mal de râu și-o supă de mere.

Coborâm de la căldurică pe malul pietros și deschidem vitezește poarta portbagajului, să scoatem necesarul de legume și cărnuri. Și numa se pornește un vânt care șoptea a zăpadă…

”Bag @%$@, Dani, hai înapoi că ne ia dracu, plus că acuși ninge”

Vikingu părea mai puțin speriat de frig și jale.

”Da? Că eu pun ceva mai gros pe mine și-s ok”

Se oprește vântul o clipă și parcă-parcă l-aș crede, numa că iar începe.

”Nu, mergem, vânt și ninsoare, nu facem nimic”

”Da de unde știi că ninge?”

Vikingii ăștia de câmpie…

Din nou în mașină la căldurică. Nu facem nici 5 kilometri și-ncepe să ningă peisagistic. Așa că azi gătim înăuntru că vikingi-vikingi da frigu-i frig și iarna-i lungă (poza e făcută acum 10 minute pe geamul bucătăriei).

Vlad B Popa

Scriitor. Cautator de povesti si povestitor prin scris, fotografie si film. Licentiat în drept constitutional.

Carti publicate: Regele pribeag si batrânele umbre, Cameleon-Baza , Povestiri de sub papuc, Dracula’s Kitchen, Tati

Facebook personal

Pagina fb de autor

website de autor

4 Comments

Leave a Comment.