Căutându-l pe Dumnezeu (nu am reușit să ajung acolo cu articolele mele dedicate subiectului, un pic enervat de superioritatea simplistă a ortodoxului cu adevărul absolut în sân) eu am găsit conștiința.
Conștiința, nu în sensul de compas moral al ființei, ci în sensul de viață, cunoaștere, mai mult decât trup. Începând să-l citesc pe Gabriel Vacariu, Noua Paradigmă a Gândirii, am văzut cât de tare se apropie conceptul de eu/sine pe care-l folosește el de conștiința la care ajunsesem eu și cât de tare diferă, exact în punctul care pe mine m-a condus spre Dumnezeu și pe el îl conduce spre nimic.
Despre asta vreau să întreb azi, după ce fac o mică introducere, cât mai ușor de înțeles, pentru cei nefamiliarizați cu lumile lui Vacariu. Continue reading
