Mă mâhneşte profund vorba care iese din gura tuturor, mai nou, cum că 2016 “a fost un an RĂU”. 2016 nu a fost “rău” sau “bun”; 2016 a fost 2016, aşa cum 2017 pare a fi, la o primă vedere, 2017.

Nici nu mai vorbesc despre faptul în sine că o entitate temporală abstractă, delimitată cu chiu, cu vai, de minţi şi interese umane, nu are cum să fie “bună” sau “rea” (spre exemplu, în Antichitate, precum şi în Evul Mediu, reperul Anului Nou pentru multe civilizaţii era primăvara, şi nu iarna, ceea ce pare a fi un fapt logic-psiho-logic prin sine). Nu voi aduce în discuţie nici dihotomia etern neclară dintre “bine” şi “rău” şi nici nu voi numi psihicul uman un loc “gri”, în care binele şi răul coexistă înspre a crea forme complexe de observaţie şi cunoaştere, sperând că acestea sunt de la sine înţelese.

Mă voi rezuma la afirmaţia inițială: 2016 a fost un an ca oricare altul, un an în care oameni s-au născut, oameni au murit, accidental sau nu, oameni au creat cultură, oameni au uitat cultură, accidental sau nu, trupe militare s-au mutat de colo-colo (asta nu e niciodată accidental), s-au schimbat nişte preşedinţi, s-au schimbat nişte guverne, au avut loc atentate teroriste nefericite, iar toate astea au format, în mod cert, o imagine bine șlefuită a unei Apocalipse iminente.
Continue reading