Înțepenire

”Ieri am fost la piață, i-am zis eu vreo două…”

”…”

”Păi, ce credea el? Auzi, să-mi arate mie roșii galbene, c-oi fi de ieri de azi!”

”Așa?”

”Da, măi, dar l-am pus la punct. Roșiile trebuie să fie roșii, c-așa e de când lumea… pffff, dacă vedea bunicul roșii galbene…”

Eu n-am zis nimic, am continuat să mă țin de volan și doar mi-am trimis ochii peste cap, imaginându-mi-o pe mama școlind piețarul despre blasfemia comisă cu roșiile alea galbene pe tarabă.

Le Maître, care stătea cumințel în aceeași mașină, a scăpat un mormăit de îndoială și imediat i s-au cerut explicații. Și s-a lansat, spre amuzamentul meu, într-o istorie lingvistico-grădinărească a roșiei, amintind de italianul pomodoro – măr de aur – care nu poate să vină decât de la niște roșii galbene și terminând en fanfare cu informația unui soi galben și dolofan, cultivat de când hăul la noi, în mai josul țării. Continue reading

Mici Românisme

  1. Mici de la Baciu. Buni, până acum cei mai buni, se simte textura și gustul cărnii nu numai mixul de condimente. De fapt, tot ce-i de acolo e mult peste piața produselor din carne de la noi.

2. Pentru prima dată în cinci ani de zile, după ce am cumpărat de la milioane de țărani și din trilioane de piețe, am găsit roșii ca-n grădina bunicului. Au costat 10 lei – aș fi luat un sac și-aș fi plătit și mai mult.

Generația proaspătă nici nu mai cunoaște gustul de roșii, când prind vreuna care are puțină aromă zic că au dat de aur, la fel și când e stropită c-un ulei bun  și-mprumută gust de la dressing. Continue reading

Niște roșii

E adânc înfiptă în creierașii românilor, ideea că țăranul nostru are agricultura în sânge, ascultă frunza de morcov și știe exact culoarea morcovului de sub pământ. Și adevărul e că sunt unele lucruri pe lumea asta, pe care românul le face și le știe incredibil de bine chiar așa, după ureche.

De fapt după urechea generațiilor întregi care au făcut același lucru înainte și-au dat meșteșugul mai departe. Ciobanii de transhumanță, făuritorii de porți din stejar, țuicari și palincari din tată-n fiu și așa mai departe. Nici urmă de știință academică, luată din cine știe ce tratate, ci doar cunoștințe vechi de când lumea culese doar din muncă, la care fiecare generație mai adaugă câte ceva.

Agricultura însă nu e printre ele. Știu, blasfemie, noi am fost grânarul Europei, cum să nu știe românul agricultură? Continue reading