Așa cum v-am promis, am fost prezent la protestul organizat pentru Andrei Pleșu în Piața Universității. Titlul a fost: “Deschideți cărțile, închideți Antenele”
Am simțit ceva ghionturi de piuneză în inimă când am aflat că organizarea a picat în mâinile lui Robert Colonel Turcescu, Goofy Neamțu și Andrușca Pora, dar na…am apucat să promit.
Protestul a fost sub orice critică. S-a strâns în momentul de maximă învolburare o gloată de vreo 3-4 sute de apatici. Mai multă energie am eliberat noi în gimnaziu la campionatul de fotbal între clase.
Chiar am sperat la o mișcare inspirată și responsabilă din partea intelectualității revoltate. Un moment zero al refulării kitschului, o primă bătaie rebelă a inimii prin care sângele fierbinte este azvârlit spre neuronii însetați de revoluția emancipării.
Continue reading