Dictatura sanitară vs cea criminală în mintea șoșocianului de serviciu

razboi dictatura

Ni s-a spus să purtăm o cârpă pe gură, să facem o injecție la șase luni și să nu ne aglomerăm ca vitele unde nu e neapărat necesar ca să moară cât mai puțini dintre noi.

Ați sărit în sus, ăștia care au purtat toată copilăria fular în șapte straturi și vă îmbrobodiți copiii ca pe mumiile egiptene să nu-i tragă curentu, că va taie oxigenu pânza aia folosită de zeci de ani de milioane de medici în operații. Lor nu le taie, numa la creiere mari consumatoare ca ale voastre se întâmplă.

Ați sărit în sus, toți ăștia vaccinați pe vremea lu Ceașcă cu vaccinuri stocate cum se nimerea și făcute cu un singur ac pe toată clasa, că nu știți ce e-n el, că e experimental, că vă cresc solzi pe coadă și vă usucă ouăle nepoților. Nu v-ați gândit o clipă – bre, e nou, dar s-au vaccinat câteva sute de milioane, asta înseamnă mai multe date decât au medicamentele aprobate după zece ani de testări. Nici la – dacă pe o parte ragem că nu știm ce face, de unde aceleași vite care spun asta știu că o să le crească solzi pe urechi și dau sterilitate peste 3 generații? – nu v-ați gândit.

V-ați repezit să vă scoateți hârtii false, să cereți certificate de la ăia pe care-i înjurați, să dați banii ca să vă facă injecții la chiuvetă când vaccinul era gratis(asta în timp ce vă dădeați coate cu cât de fraieri sunt ceilalți), să strigați cum e cu Continue reading

BOR si decadenta spirituala

Am incercat sa neg, am luptat impotriva gandului ca BOR s-ar implica in campania electorala.
Mai ales dupa ce am citit o declaratie oficiala data de BOR, cu privire la alegerile prezindentiale. In aceasta declaratie oficiala din 04.08.2014, BOR precizeaza ca:

“”Clerului ortodox român îi este interzis să desfăşoare activităţi cu caracter partinic în comunităţile de credincioşi pe care le păstoreşte. Orice activitate partinică a clerului ortodox este contrară hotărârilor Sfântului Sinod şi dezaprobată de credincioşi. Patriarhia Română face un apel către reprezentanţii clasei politice din România ca în dezbaterile electorale privind alegerile prezidenţiale din toamna acestui an să evite confruntările politice motivate religios, deoarece, potrivit legilor României, cultele religioase sunt factori ai păcii sociale (Legea 489/2006, art. 7, alin. 1), nu motive pentru învrăjbirea populaţiei.” Continue reading