Pupatul moaștelor – prostie, disperare, credință?

Pornind de la câteva reacții surprinzătoare la articolul lui Dani am și eu niște dileme cu privire la subiect.

Încep prin a spune că orice om, cât e el de ateu convins și declarat se întoarce în momente grele către divinitate și e o reacție de înțeles, când viața te face să te simți mic și neputincios întotdeauna vei fi tentat să cauți sprijin în ceva atotputernic chiar dacă raționalul și construcția modului tău de a gândi îi neagă existența.

Și mai cred că decizia intimă de a crede sau nu în Dumnezeu nu are legătură nici cu inteligența, nici cu gradul de cultură al persoanei, ci e o alegere care poate să o facă oricine de la prostul satului până la genialul Țuțea.

Deși înțeleg foarte bine asta nu mă pot împăca deloc cu adorația, cultul moaștelor și asta din mai multe puncte de vedere, chiar și creștin. Continue reading