Cântecul cireșilor

Am făcut poza săptămâna trecută, în parcul Herăstrău. Fără editări și filtre; cireși reali, oameni reali și (probabil) vaccinați ieșiți după multă vreme la o gură de viață.

Pentru mine a fost încă un motiv de a-mi pune la îndoială bunătatea sufletească, chiar și calitatea materialului ce-mi dă formă și face umbră pământului. Imaginea înălțătoare a învierii neamului nu m-a umplut de fericire, nu m-a ridicat pe culmile extazului, cum ar fi fost normal pentru un bun creștin sănătos mintal.

După mai mult de un an, am înviat! Pășesc printre noi oameni reali, nu carcase ascunse în ambalaj monocolor și fără etichetă. Cireși reali care miros și cântă.
Continue reading

Înapoi în Bucureşti

cocosBucureştiul toarce sub soarele gingaşului mai – degete vaporoase întinse în alifia de liliac îi scarpină burtica, gâtul, astupă crăpăturile crestate de vânt. Esenţe florale încolăcesc ghirlane, întinse din jet stream-uri până sub brazdele grase, răsturnate în bombeul trandafirilor. Ultimul orgasm al primăverii stropeşte ochi, nări, aripi şi viermi, din cer în pământ.

De câteva zile, au apăurt prin parcuri bustierele dezvelite, picioarele lungi, încordate în tocuri cui şi norii de pudră, rămaşi în urma maratonistelor de weekend.

Se apropie sezonul cu mare şi soare, cu abonament la zumba, zi de biceps şi zi de fese, cocktailuri sorbite în piscină, ritualul instinctului pur şi primar – adulmecarea coţăitoarei, călăritul animalic – poleit în preţiozitate, sufocat în mrejele artei de nişte minţi schilodite, scurtcircuitate în curentul evoluţiei. „Ahhh, ohhh, daaa, nuuu, mai vreau, pe noadă! Pe faţă! Pe mâine. Te iubesc!” toate adunate într-un potpuriu burlesc, sublim pentru noi, vulgar pentru restul.
Continue reading