Oprea, parul din ochi

Când mă uit la ce revoltă furibundă s-a stârnit împotriva lui Oprea, m-apucă râsu-plânsu.

Guvernul, parlamentul și premierul ăsta au schimbat Codul Penal ca să se protejeze. Nu există o încălcare mai gravă a ordinii de drept decât asta, NU EXISTĂ ceva mai mârșav decât să sabotezi justiția schimbând chiar legea de care se folosește.

Acum au refuzat crearea unei agenții care să confiște/execute silit averile corupților – dacă întrebi orice român, ORICE român, care-ar fi primul lucru de dorit în cazul corupților ar răspunde – confiscarea averilor. Practic au zis nu dorinței tuturor românilor. Continue reading

În sfârșit l-am întrecut pe Caragiale

A venit și ziua aia.

De când sunt mic aud constant câte un citat, o vorbă, o expresie, o figură din opera lui Caragiale, puse în legătură cu ce se petrece în prezent, ca și când societatea românească s-ar afla într-o continuă cursă cu savuroasele trageri din penel ale domnului Luca.

”Bine le-a mai zis Caragiale”

Ei, cred că de data asta am trecut în față și cred că trebuie să ne căutăm alt scriitor cu care să ne măsurăm forțele…  Continue reading