Imediat după vacanţa de Paşte, a dat primăriţa Firea într-o forfoteală şi un scremet pasional, demne de ultima zi petrecută printre pământeni, înaintea exilului cosmic. Ce hărnicie! Ce pricepere! Ce noroc pe pirpiria specie bucureşteană! Şi a reuşit: După rafale de lătrături, ciufuleli, nervi mestecaţi şi scuipaţi, primăriţa a deschis Pasajul. Da, este viu şi gâfâie. Celebrul pasaj de la Piaţa Sudului a scos capul după o naştere întinsă pe cinci ani.
O fi mai chircit, lung cât cămara cârtiţei şi ciungit de o bandă, dar este al nostru; aşteaptă iubire şi plecăciuni. Într-adevăr o izbândă, malul mântuitor la care ne-a scos Găbiţa Columba, asigurându-se că întregul univers a aflat de eforturile sale urieşeşti. Cu toată opoziţia constructorului hoţoman, a Dorelului leneş şi a comisiilor răuvoitoare, a reuşit.
Continue reading
