Îl urmăresc pe Mircea Badea de mult timp (10 ani probabil). De cele mai multe ori nu sunt de acord cu el. Nici el nu mă găseşte simpatic: “ăla cu neg pe faţă, cartof în loc de nas şi cu probleme la căpuţ”.
Îmi permit aroganţa, ca după 10 ani de studiu, să îi fac o caracterizare succintă:

Mircea Badea are o inteligenţă peste medie. Mult peste medie. De aici glumiţele, spontaneitatea, capacitatea de a improviza, chiar o oareşce carismă.

Dar Mircea Badea are maturitatea emoţională a unui preşcolar. De aici orgoliul nemărginit, încrederea nejustificată în propriile calităţi, incapacitatea de a accepta alte puncte de vedere, aroganţa, agresivitatea în gândire, virulenţa în limbaj, încăpăţânarea de a merge pe un drum greşit până la capăt.
Preocuparea obsesivă de a face albie de porci orice element din afara ariei sale de simpatie. Jubilările morbide declanşate de ghinionul celor care gândesc diferit.

În concluzie, Mircea Badea poate fi considerat un geniu. Dar nu neînţeles, ci ratat.