Poate v-am mai povestit despre cartierul Berceni. Acea zonă mitică plină de mitici (mitic, mitici – care aparţine unui mit; legendar, fabulos. Din fr. mythique).

Acolo unde corcoduşii din faţa blocului sunt dotaţi cu alarmă şi te întreabă necunoscuţii pe stradă dacă ai 10 lei împrumut. Acolo unde grădiniţele promit să îţi dea un copil asemănător celui pe care l-au pierdut. Lebedele de plastic din parc sunt pline de muşcături. Dacă nu stai la viol, eşti considerat antisocial.

Da, acel loc. Unde băncile dau credit în brânză, varză şi Babanu. Bercenarii se duc la anticariat ca să îşi plombeze dinţii. Iar de Revelion, când treci peste un canal, auzi cântându-se „La mulţi ani!”

***

În Berceni, peste stradă de mine, am văzut o trăsură somptuoasă, înflorată şi împopoțonată, trasă de doi cai albi, înalţi şi lucioşi. Din ăia de expoziţie, cu piept lat, picioare groase, pinteni şi coamă şamponată.

S-a întâmplat sâmbăta trecută, puţin după prânz. Iar în trăsura boierească erau ei, îndrăgostiţii. Doi miri, cuibăriţi între perne şi broderii festive, sorbind din pahare, cu mâinile încrucişate.
Boierul şi jupâna, în căruţa fermecată. Ca în poveeeşti…
Continue reading