Cetățean al lumii

Cetățean al lumii – poate cel mai valoros și cel mai trecut cu vederea concept al contemporaneității. Îl auzi pe la un hipster, pe la un veșnic călător rupt în fund, pe la un aventurier cu dor de ducă – vedeți tiparul, nu-s tocmai trendsetters și reprezentativi.

Și totuși, să fii cetățean al lumii este primul pas pentru o omenire evoluată peste primitivismul individualității tribale.

Istorie. Limbă. Credință.

Componente de bază ale educației de până acum și motivul pentru care sunt atât de puțini cetățeni ai lumii. Vândute în masă ca esențiale, la ce folosesc până la urmă? Continue reading

Mișto-ul lui Dan Alexe

Zice Dan Alexe că mișto e un cuvânt țigănesc și ironizează niște personaje care-l folosesc. De-aici am văzut cu surprindere (că nu oricine citește genul ăsta de scrieri) cât de diferite sunt interpretările pe care le-a primit, cele mai multe mergând spre – vai, să nu mai folosim mișto, că Dan Alexe vine și ne trage de urechi.

Eu nu-s lingvist. Fiind însă un scriitor destul de aplecat spre limbă și spre nuanța pe care graiul folosit o poate da unui personaj, eu n-am înțeles nicio clipă că Dan poartă un război cu un cuvânt anume sau cu o familie de cuvinte pe care le-ar considera de nefolosit.

Pentru mine, observația era o chestie de bun simț elementar pe care, din perspectiva de autor de carte, o înțeleg și o folosesc când pun cuvinte în gura iobagilor de pe moșie. Continue reading