(…)
Atunci când visul îmi scoate melcii pe nas şi gărgăunii din urechi, se lasă o ceaţă străvezie şi un miros de broască tăvălită prin mâl. Parcă m-aş cufunda într-o mlaştină; fundul îmi alunecă de pe scăunel, nivelul băncii creşte, iar eu încerc să mă pitesc. Să mă fac mic, să mă comprim cu totul în pantofii botoşi. Doar să nu mă observe ea, profesoara de latină.

“Domnul Corbaaan, unde sunteeeţi? La tablăăă, mhhh…”

Este singura fiinţă cuvântătoare, care după fiecare idee slobozită simte nevoia unui geamăt înăbuşit. Exprimă simultan plictiseală şi lascivitate. Încă ar avea poftă, dar parcă o bate cam tare blazarea în gât. Gemea sofisticat, cu preţiozitate şi lehamite. Ca o suferindă de zoofilie, familiarizată cu toate zvâcnirile şoricelului ascuns în chiloţi.

“Haide, Corban, haideee. Ce să mă mai fac cu tine? Mhhh…”
Continue reading