Latina pentru fotbaliști, școala pentru nimeni

Cu câteva luni în urmă s-a vorbit despre latina în școli și ridicolul discuției e reprezentativ pentru toată strategia din învățământul românesc. La fel au fost discutate și zecile de reforme post-revoluție, fără nici cea mai mică legătură cu practica, de unde și mocirla în care e acum școala publică.

Domnilor, latina face parte din bagajul genetic, cultural al acestui popor, dacă nu învățăm latina ne pierdem identitatea națională, dacă scoatem ora de latină nu ne mai tragem din Traian. Zău, mă?

Ia să vedem care-i randamentul obiectului ăsta, că de-acolo trebuie începută orice discuție care vrea rezultate. Dacă-i dăm la o parte pe elevii care dau olimpiada de latină sau se pregătesc pentru o facultate care cere latină, că ăștia o învață și în afara școlii, în timpul lor liber, câți dintre ceilalți știu când termină liceul o sută de cuvinte, să facă zece fraze corecte și să treacă cinci verbe prin toate timpurile?

Unu dintr-o sută? Poate dacă e să fim optimiști… și să ne-nțelegem, o sută de cuvinte nu înseamnă să știi o limbă, e vocabular de început de grădiniță. Unu la sută cu indulgență…

E ca și cum l-ai chema pe Dorel să-ți pună țevi în casă, cam o sută ar fi pentru apă și căldură și ăsta după o săptămână ți-ar zice – gata, am terminat. Uite, am pus una și aia picură puțin și e strâmbă, marcă banu.

Ceeee?

Da, asta e Continue reading

Invățământul românesc pe scurt și 6 puncte de plecare

Prea mulți – problema nu e că avem prea mulți studenți în învățământul superior, o țară de doxați nu o va duce rău din cauza asta ba dimpotrivă, iar frica asta cu nu are cine să ne lege ciubotele după aia n-are acoperire reală.

Problema e că nu merită să fie acolo, marea lor majoritate intrând la facultate mult sub nivelul necesar și, mai grav, ieșind fără mai nimic în plus. Diploma e goală și asta e de fapt boala acestui sistem.

Învățământul superior ar trebui să cearnă elitele, că de aia îi spune superior, acum însă tot ce face este să producă hârtii pe bandă, hârtii care nu contorizează o valoare reală ci doar servesc de fițuică în CV.

Mediul universitar nu mai are filtre nici la intrare nici la ieșire. Continue reading