Am fost zilele trecute într-o casă bătrânească din Bucovina, cu ocazia unei filmări. Mi-am găsit loc pe un scaun vechi din lemn masiv și l-am tras în colțul camerei pentru a-i cuprinde pe toți în privire. Și așa mi-a fost norocul, ca după o zi încărcată de plictiseli, să fiu martor la o discuție mai energică între o mamă bucovineană și fiică (la fel de bucovineană).

Știu că Bucovina nu e Moldova, dar perechea mamă-fiică folosea o limbă moldovenească așa de mieroasă, cum de mult timp nu mi-a mai jucat printre urechi. Și aveau un debit în vorbire cât Prutul și Siretul adunate, pe vreme de viitură.

După aproape 10 minute de ascultat cu mare atenție, mi-am dat seama că oricât de mult aș ridica nivelul concentrării, ele sunt în stare să crească și mai mult viteza cuvintelor, lăsându-mă într-o confuzie totală. Mama bucovineană a dus la capăt nu mai puțin de 5 povești, cu lux de amănunte, într-un interval de câteva minute.

Noroc că sunt un adaptabil și știu cum să găsesc loc de trăit în orice situație. M-am adaptat și acum și mi-am fixat privirea pe povestitori, afișând un zâmbet senin și mlădios de om distrat. Nu conta că sunt pe dinafară cu acțiunea poveștilor înșirate, cât timp râdeam o dată cu restul, nu se prindea nimeni.
Continue reading