Un pic după ora șase, când lumina zilei bătea încă spre albastru, ieșeam din scara blocului ținând strâns în mână veșnica plasă verde închis din fâș indestructibil și porneam fuga spre trei străzi mai încolo.

Înainte de a da colțul după librărie îmi bătea inima de să-mi sară din piept și mi se ascuțeau simțurile brusc, c-un singur gând în minte – azi e ziua când o să fiu primul la rând.

Nu, nu eram. Niciodată nu ajungeam primul. Mă rugam să mă lase mama să ies mai devreme, m-aș fi trezit și la patru doar să câștig odată locul unu la coadă. Îmi și imaginam cum m-aș fi simțit, primul din fața ușii, invidiat de toată lumea, ars de priviri ciudoase din spate și fără nici o grijă că s-ar putea termina smântâna înainte s-ajung la vânzătoarea grasă. Continue reading