De ieri urlă în mine o revoltă atât de dureroasă că-mi aduce aminte de momentele în care, sleit de puteri și cu vânătăi pe brațe de la îmbrățișat porțelanul tronului, îți spui cu o voce plângăreață nu mai beau, nu mai beau, nu mai beau… când stomacul deja gol se contractă în continuare în spasme groaznice după violul bahic pe care i l-ai tras cu câteva ore înainte.

Așa mă simt de când Parlamentul României a hotărât să ucidă orice urmă de etică mai supraviețuia prin vreun colț stingher al urnelor legislative. Patru mutări au vrut să treacă, le-a ieșit doar una iar pe restul le-au amânat puțin, bazându-se probabil pe veșnica noastră toleranță ca popor – dacă ne dai două zile între palme întoarcem creștinește și celălalt obraz fără să zicem nici mâc. Continue reading