Acum un an, de Crăciun. Boc-boc-cioc-cioc la ușă, că închisesem soneria pe motiv de somnul sfânt al bebelului că dacă se scoală ne mănâncă icrele și alea două ore de liniște pe care le așteptam disperați zilnic.

Boc-boc-cioc-cioc din nou, de data asta și mai tare. Deja s-a întâmplat ca niște cerșetori să coboare de mare urgență scările după ce au făcut imprudența să-mi bată insistent la ușă dar ăștia erau sigur colindători, așa că fac o cruce cu limba în gură să nu se fi trezit asta mică și aștept răbdător.

Când colo BOC-BOC-CIOC-CIOC și mai tare, aproape să scoată ușa din țâțâni. Am pornit spre ușă cu părul ridicat de nervi nu alta, pufăind ca un taur furios; în același timp a plecat și nevasta, sprintenă ca o căprioară și fără părul ridicat – că n-ai cum să ridici așa pleată falnică nici cu șocuri de 220 – spre patul copilului, de unde se auzeau deja primele scântece.

– Vă omor, vă omor, nenorociților! Continue reading