Iliescu, cel mai rău președinte de după revoluție

Cel puțin așa spune sondajul nostru. Din cele peste 200 de comentarii de pe pagina facebook, motivele pentru care Iliescu a câștigat de la distanță titlul de cel mai rău președinte român de după revoluție sunt clare:

– în primul rând el a dictat direcția din care România nu a mai ieșit de atunci – guvernări fără viziune, corupție generalizată, țară condusă de interesele financiare ale baronilor locali și ale clicii politice de vârf

– în al doilea rând, Iliescu are mâinile pătate de sânge și nu vorbesc de suferințele provocate în funcția sa de conducere din cadrul partidului comunist, ci de victimele mineriadelor provocate de el în timpul mandatului de președinte. Continue reading

Băsescu sau Iliescu? Votează cel mai rău președinte al României de după revoluție

O să punctez pe scurt principalele obiecții personale pe care le am vis-a-vis de conduita în funcție a domnilor președinți și apoi o să aștept cu mare curiozitate rezultatul votului. Cei doi principali candidați au adunat atâta ură din partea românilor încât chiar nu am de gând să fac vreun pronostic.

Click pe nume și apoi pe butonul Votează:

 

Ion Iliescu – a pus mâna pe putere în momentul zero al statului democratic românesc, având deci oportunitatea reală de a trasa pentru România o direcție clară spre o dezvoltare curată, occidentală, cum visa tot românul. Ce a făcut?

Ne-a dus într-un neo-comunism distructiv, folosind oamenii vechiului regim prin toate posturile posibile, promovând un discurs  gol, fără niciun sens, dar deosebit de eficient în manipularea maselor simple. A rupt iremediabil țara în două, scoțându-și printr-o mișcare decisivă cel mai mare dușman, intelectualii, în afara terenului – mineriadele sunt cel mai cumplit exemplu al absurdului românesc. Bestii inculte și aburite de alcool venite sa facă legea pentru Iliescu, puși la vânătoare de intelectuali/studenți. Continue reading