Niciodată nu m-au atras biografiile, majoritatea sunt scrise mediocru picând ori în extrema unui stil rece, de contabilitate a datelor, ori în cea a unui stil trâmbițător, exagerat, extra somputos și numai fascinația pentru numele subiectului ajută cititorul să treacă peste gustul de cretă al textului.

Majoritatea, nu și Open. Nararea la persoana I și ruperile dese de ritm și de idee te duc parcă în fața unui Agassi care îți povestește atunci, pe loc, nerepetat, ce simte și ce gândește. Așa reușește cartea să te transporte lângă Andre pe terenul de tenis sau în afara lui, fără să explice sportul și fără să facă o cronică detaliată a meciurilor. Continue reading